News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Date oficiale! Cum arata noua taxă auto, gândită pentru a diminua numărul mașinilor poluante

Noua “taxa auto” va fi achitata de anul urmator in functie de elemente care genereaza emisii de poluanti in atmosfera, respectiv capacitatea cilindrica, norma de poluare si emisiile de CO2. Un grup de lucru format din reprezentantii mai multor ministere analizeaza insa, acum, doua variante, care reintroduc indirect vechea taxa auto. Prima varianta presupune introducerea unei “componente de mediu” in taxa achitata periodic la ITP, in timp ce a doua varianta prevede includerea acestei componente in impozitul datorat pentru mijloace de transport, potrivit unui document oficial. 

 

  

Ambele cazuri sunt inspirate de practici din alte state UE, respecta principiul “poluatorul plateste” si sunt raportate la venitul mediu al romanilor.

Taxa auto pentru autovehicule a fost introdusa in ianuarie 2007, fiind calculata in functie de vechimea, tipul de catalizator si capacitatea cilindrica a masinii. Taxa a fost modificata doi ani mai tarziu de Guvern, valoarea fiind scazuta, pentru ca din ianuarie 2012, pe fondul protestelor de strada, sa fie suspendata pana la finalul acelui an, iar cei care platisera deja urmau sa isi recupereze banii. Cu 1 an inainte, Curtea Europeana de Justitie hotarase ca taxa de poluare este discriminatorie. In martie 2013 a intrat in vigoare timbrul de mediu, iar taxa a fost calculata doar pe baza emisiilor de CO2, scrise in cartea de identitate a masinii. 

La inceputul anului 2017, timbrul de mediu a fost eliminat impreuna cu celelalte 101 de taxe nefiscale. Nevoia de a reintroduce un sistem de taxare a poluarii este justificata acum de autoritati prin cresterea numarului de autovehicule vechi poluante, inmatriculate in Romania, comparativ cu anii precedenti, in contextul eliminarii timbrulul de mediu. 

Ministerul Mediului argumenteaza majoritatea statelor UE implementeaza un mecanism de impunere a unor taxe/contributii/impozite pentru prevenirea poluarii provenite de la autovehicule, sub diferite forme, adaptate contextului social si legislativ propriu, cum ar fi: la momentul inmatricularii (prin taxa de inmatriculare), prin stabilirea unui impozit anual sau prin impunerea unei taxe anuale de circulatie. Acum, un document oficial releva ca in analiza sunt doua variante.

“Referitor la stabilirea mecanismului de administrare a masurii adoptate, in cadrul grupului de lucru s-au analizat mai multe variante, acestea luand in considerare elementele care genereaza emisii de poluanti in atmosfera, respectiv capacitatea cilindrica, norma de poluare si emisiile de CO2, precum si exemplele europene instituite in statele membre. Variantele care sunt analizate in vederea modificarii si completarii legislatiei in vigoare sunt: cu privire la certificarea incadrarii vehiculelor inmatriculate sau inregistrate in normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si in categoria de folosinta conform destinatiei, prin inspectia tehnica periodica, prin introducerea componentei de mediu la taxarea ITP, in conditiile in care actuala reglementare, desi o include, nu o reglementeaza distinct si nu aplica principiul “poluatorul plateste”; modificarea impozitului pe mijloace de transport, prin introducerea componentei de mediu, aceasta urmand sa contina emisia de CO2, norma de poluare, tipul de combustibil folosit, capacitatea cilindrica (si eventual vechimea autovehiculului). La stabilirea valorilor aferente noii masuri, se va tine cont de elementele prezentate anterior, adoptarea acesteia tinand cont, pe de o parte, de veniturile medii nationale ale cetatenilor, iar, pe de alta parte, de respectarea legislatei comunitare in domeniu, in sensul stimularii achizitionarii de autovehicule noi, mai putin poluante, in detrimentul celor vechi, cu grad mare de poluare”, arata documentul. 

Stabilirea valorii noii taxe auto in functie de veniturile medii ale romanilor ar putea insemna ca taxa nu va fi stabilita la un nivel foarte ridicat sau ca va fi ajustata anual si va creste concomitent cu veniturile populatiei, asa cum este cazul amenzilor, care sunt stabilite in functie de salariul minim. Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a declarat recent ca forma finala a unei noi taxe de poluare va fi stabilita pana la sfarsitul anului, fiind posibila o perioada de tranzitie de pana la 31 martie 2019. 

Grupul de lucru care se ocupa de taxa auto este format din reprezentanti ai Ministerului Mediului, ai Administratiei Fondurilor pentru Mediu, ai Ministerului Finantelor, ai Ministerului Justitiei si ai Registrului Auto Roman.

 sursa www.bzi.ro

 

Related posts

Heliport la Spitalul Municipal. Contractul a fost semnat astăzi

Oana

Pașcani, 17 decembrie: Ședință ordinară de Consiliu Local (VIDEO)

Redacția

Un muncitor a murit pe șantierul autostrăzii A7

Redacția
Încarcă...