Trăim vremuri extrem de învolburate, dificile, sub povara unei suite de șocuri care au răvășit economii, dezvoltate și mai puțin dezvoltate, peste tot în lume. Am în vedere pandemia; șocul prețurilor la energie care a readus în minte stagflația de acum câteva decenii și care este de judecat și prin prisma tranziției către energie “verde”; nu în cele din urmă, contextul geopolitic, cu spectrul unei confruntări militare în imediat vecinătatea estică a României, a declarat profesorul Daniel Dăianu, președintele Consiliului fiscal, la Palatul Victoria, cu ocazia prezentării studiului OCDE despre România.
• Trăsăturile acestor vremuri sunt ilustrate de teme cheie pe agenda OCDE, ca organizație ce promovează practici bune de guvernanță, economia liberă, care sa fie fie ghidata de valori de echitate, incluziune, de o relație bună a omului cu natura.
• S-a văzut ca nici societățile cele mai bogate și dezvoltate tehnologic nu au fost scutite de mari dificultăți în a rezista la șocurile evocate mai sus, că ceea ce numim capital social și capital politic sunt sever testate.
“Nu întâmplător, OCDE ca și alte organizații internaționale specializate (IMF, Banca Mondială, BEI, BERD, etc.) subliniază rolul “încrederii” (trust) în relația dintre cei care guvernează și societate.
» Citește continuarea pe pagina autorului


