RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

„Dacă vine criza sau războiul”, numele unui GHID distribuit de autoritățile unei țări europene. Cetățenii sunt încurajaţi să folosească bani numerar

Autorităţile din Suedia au trimis cetăţenilor săi un ghid intitulat „Dacă vine criza sau războiul”, în care încurajează folosirea de numerar pentru rezerve şi plăţi, în detrimentul plăţilor digitale.

Țările nordice Suedia şi Norvegia au fost printre primele care au implementat sistemul de plată digitală, care acum este privit ca o vulnerabilitate, o potențială amenințare la adresa securității naționale.

În anul 2018, un fost viceguvernator al băncii centrale a Suediei a anticipa că, până în 2025, cetăţenii vor utiliza în marea lor majoritate plata digitală şi predicţia sa s-a dovedit a fi cât se poate de adevărată, pentru că în acest moment doar una din 10 plăţi se face cu numerar, iar cardul este cea mai frecventă formă de plată, scrie The Guardian.

Conform raportului anual al Băncii Centrale privind plățile publicat luna aceasta, Suedia și Norvegia au cel mai puţin numerar în circulație, ca procent din PIB, din lume.

  

Dar în contextul actual, cu războiul din Europa, imprevizibilitatea din SUA și teama de atacuri hibride rusești, care fac parte aproape zilnic din viața suedezilor, acest sistem de plată este privit ca o vulnerabilitate.

Din acest motiv,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Spre deosebire de Trump, Europa nu-și poate permite să creadă în vorbele lui Putin. „Pe termen lung, Rusia ar putea decide să testeze art. 5 NATO”

Redacția

O turistă din Cehia A MURIT în Thasos, sub ochii a patru români care încercau s-o resusciteze. „A ieșit pe picioarele ei din apă și s-a prăbușit”

Redacția

Ucrainenii mănâncă ciocolată cu viermi adevăraţi. Cât costă şi cum arată desertul care a creat isterie pe internet

Redacția
Încarcă...