Mecanica cuantică este una dintre realizările bizare și, totodată, fascinate ale minții umane. Ne spune că particulele pot fi în două locuri deodată, că universul e profund nedeterminist sau că realitatea însăși este, la un anumit nivel, o chestiune de probabilitate. Dar iată o întrebare pe cât de absurdă, pe atât de provocatoare: ar fi putut grecii antici să inventeze mecanica cuantică? Și dacă da, cum ar fi arătat lumea de azi?
La prima vedere, răspunsul pare un categoric „nu”. Pentru a descoperi mecanica cuantică, trebuie să ai la dispoziție spectroscoape, tuburi cu raze X, surse de lumină controlate, laboratoare șamd. Cu alte cuvinte, o întreagă infrastructură științifică.
Și totuși, provocarea lansată de NewScientist ne obligă să ne gândim altfel: ce a fost cu adevărat necesar pentru nașterea acestei teorii? Și de ce a apărut exact când a apărut, adică acum fix un secol, în 1925?
Heraclit și rădăcinile uitate ale fizicii cuantice
Cu mai bine de două milenii înainte ca fizica cuantică să zdruncine fundamentele științei moderne, doi filosofi greci conturau viziuni radical diferite despre natura realității, viziuni care, într-un mod neașteptat, își găsesc ecoul în dezbaterile actuale din fizică.
Primul,
» Citește continuarea pe pagina autorului