RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Cum îngrijim tenul uscat în sezonul rece?

Temperaturile scăzute vin la pachet nu numai cu virozele respiratorii, ci şi cu manifestări neplăcute resimţite la nivelul pielii, în special în rândul persoanelor cu ten uscat.

  

Prin urmare, în acest sezon trebuie acordată o atenţie maximă îngrijirii tenului iar cele mai indicate remedii sunt chiar cele aflate la îndemâna tuturor. Persoanele cu pielea uscată prezintă un deficit de sebum şi astfel pielea nu este suficient hidratată, favorizând înroşirea acesteia şi apariţia unor simptome precum arsurile sau mâncărimea la nivelul dermei.

Iată câteva trucuri prin care puteţi face faţă acestei probleme:

– Folosiţi un gel special conceput pentru tenul uscat şi clătiţi cu apă caldă de la robinet (nu fierbinte, pentru că poate distruge bariera naturală de sebum) sau apă minerală (care nu prezintă depuneri ce poate usca tenul);
 
– Nu vă ştergeţi agresiv pe faţă cu un prosop, ci mai degrabă tamponaţi pielea cu mişcări blânde;
 
– Aplicaţi o cremă puternic hidratantă pe tenul puţin umezit atât în timpul zilei, cât şi seara, înainte de culcare;
 
– Săptămânal, sunt recomandate măştile de faţă special concepute pentru tipul dumneavoastră de piele, pentru a elimina celulele moarte şi pentru a favoriza regenerarea pielii şi menţinerea unui ten catifelat şi luminos. Nu doar faţa suferă în urma vântului şi a frigului de afară, ci şi restul corpului. Aşadar, nu neglijaţi mâinile, picioarele şi decolteul şi aveţi grijă ca atunci când faceţi duş să le acordaţi atenţia cuvenită.

– Îmbăiaţi-vă în apa caldă, în care aţi pus câţiva stropi de ulei de migdale sau de cocos (care hidratează în profunzime pielea şi îi aduce nutrienţii de care are nevoie), folosiţi produse exfoliante blânde şi nu abuzaţi de loţiunile parfumate, alegând în schimb untul de corp (unt de cacao sau unt de shea), care are o textură mai onctuoasă şi formează o peliculă protectoare pe piele prevenind astfel pierderea umidităţii.

Sursa: TeleM.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Kovesi arată că decizia CCR privind interceptările SRI nu afectează DNA. „S-ar putea să fim nevoiţi să întărim serviciul tehnic”

Redacția

Enigma Mona Lisei: un savant francez a descoperit un portret ascuns în tabloul lui da Vinci

Redacția

HARTA salariilor în 2016. Unde se găseşte în România cel mai uşor de muncă

Redacția
Încarcă...