RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Criza alimentară amenință România

România s-ar putea confrunta cu o criză alimentară din cauza creșterii prețurilor la inputurile folosite în agricultură, consideră fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea.

„Criza alimentară bate la uşă! Nu-mi plac abordările nihiliste şi nici afirmațiile apocaliptice! Dar, din nefericire, se întrezărește germenul crizei alimentare. Să mă explic: creşterea preţurilor la inputurile folosite în agricultura, de la simplu la cvadruplu şi, mai mult, pune piedici serioase agricultorilor şi lucrătorilor din industria alimentară.”, a scris pe Facebook Petre Daea.

Fostul ministru consideră că micii agricultori nu vor avea posibilitatea să cumpere îngrășăminte, deoarece vor fi nevoiți să-şi plătească întreținerea, curentul electric, gazele şi serviciile legate de existența zilnică din această iarnă.

„Comportamentele previzibile pentru cele 3 categorii de lucrători ai ogoarelor se vor materializa în: renunţarea parţială sau totală la cultivarea terenurilor cu speciile consacrate, apelându-se la alte soluţii mai puţin costisitoare, spre exemplu înlocuirea plantelor anuale cu cele perene; scăderea randamentelor pe unitatea de suprafaţă, producţii mai mici şi de slabă calitate; obţinerea de producţii cu randamente ridicate ce vor putea atinge potenţialul biologic al soiurilor şi hibrizilor folosiţi. Însumând aceste posibile scenarii, rezultă că vom avea pe piaţă o producţie mai mică, la costuri mari, ce se va constitui într-o ofertă scăzută şi scumpă, care nu va putea fi asimilată de consumatorul român, din cauza puterii reduse de cumpărare. În condiţiile acestea, ţinând cont şi de schimbările climatice, potrivnice realizării unor randamente ridicate, producţiile obţinute îşi vor găsi cumpărători în ţările cu potenţă financiară, stimulându-se astfel exportul acestora de către producătorii români. La acestea se adaugă lipsa unei reţele proprii pentru comercializarea produselor româneşti. Toate acestea la un loc vor crea dificultăţi în aprovizionarea populaţiei cu hrană. Am socotit necesar să fac aceste precizări din dorinţa de a se înţelege de către guvernanţi că, dacă astăzi se vorbeşte despre sănătate şi pandemie, bătându-se politic pe morţii zilei, în anii care urmează, cu siguranţă, dacă nu acordăm atenţie agriculturii, acum şi tot timpul, ne vom bate toţi pe o bucată de pâine, dacă vom avea de unde să o procurăm, sau cu ce să o cumpărăm. Acum trebuie construit bugetul de stat pentru anul viitor! Din nefericire, clasa politică are altă agendă! Greşit şi păgubos, inadmisibil şi alarmant! Guvernanţi, nu lasati asigurarea hranei la voia întâmplării!”, a explicat Daea.

  

tele m

Related posts

Afacere de succes: Integrata Pașcani a avut monopol pe piața românească zeci de ani la rând

Redacția

Electroputere VFU Pașcani SA a participat la Forumul de afaceri și investiții România – Turcia

Redacția

Fondatorul Kosarom, Neculai Apostol: “Și Occidentul mănâncă salam cu E-uri pentru a face economie”

Redacția
Încarcă...