News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Corupție divină la Vatican. Cardinalul Angelo Becciu, fost consilier al Papei, condamnat la 5 ani de închisoare pentru matrapazlâcuri imobiliare

O instanță penală de la Vatican a dat sâmbătă verdictul pentru 10 inculpați, printre care și cardinalul italian de rang înalt Angelo Becciu. Cardinalul a fost  judecat pentru fraudă, iar după doi ani și jumătate, un proces fără precedent care a implicat operațiunile financiare ale Sfântului Scaun, a venit sentința definitivă, cinci ani de închisoare, titrează Le Figaro.

Fost consilier apropiat al Papei Francisc, Becciu, în vârstă de 75 de ani este cel mai înalt oficial al Bisericii Catolice care a compărut în fața tribunalului penal al Vaticanului, sistemul de justiție civilă al Orașului-Stat.

Investiții pentru Sfântul Scaun

În centrul procedurii: achiziționarea pentru 350 de milioane de euro a unei clădiri de lux din Londra, între 2014 și 2018, în cadrul activităților de investiții ale Sfântului Scaun, al cărui patrimoniu imobiliar este considerabil. Această afacere de amploare a reaprins dezbaterea privind opacitatea finanțelor Sfântului Scaun, chiar dacă Papa Francisc a încercat să curețe operațiunile sale de la alegerea sa în 2013. De asemenea, el a reformat sistemul judiciar, astfel încât episcopii și cardinalii să poată fi judecați de laici și nu exclusiv de colegii lor religioși.

  

Becciu, pus pe tușă de Papa Francisc

Procurorul Alessandro Diddi a cerut pedepse cuprinse între aproape patru ani și peste 13 ani de închisoare,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Președintele Camerei americane pentru Comerț, în Financial Times: SUA trebuie să evite SCLEROZA ECONOMICĂ a UE /Sunt necesare politici coordonate

Redacția

Un zidar din Spania a aflat că a fost concediat printr-un mesaj pe WhatsApp, după ce a suferit un infarct. El a dat compania în judecată

Redacția

MĂRTURII fără precedent. Valea din Afganistan, mândră de atentatorii săi sinucigași. „Felicitări, fiul tău a murit” / „Viața nu conta pentru noi”

Redacția
Încarcă...