News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Contractul de lucrări pentru construirea unui bazin de înot la Pașcani a fost semnat

Compania Națională de Investiții a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de construire a unui bazin de înot la Pașcani. Valoarea acestuia este de 10.187.852,00 lei, iar informația a fost verificată pe site-ul instituției amintite.

Proiectul de la Pașcani a fost ani de zile pe lista de sinteză a CNI, mai apoi în anul 2021 statusul proiectului a fost schimbat în procedură de achiziții, iar acum acesta apare marcat ca fiind în derulare.

Pe acest subiect, primarul Marius Pintilie a oferit câteva explicații cu privire la procedura greoaie de demarare a acestui proiect. Astfel, deși achiziția publică a fost finalizată la sfârșitul anului 2021, din cauza unei contestații semnarea constractului de execuție a fost întârziată.

„Avem o hotărâre de Consiliu Local prin care a fost stabilită destinația pentru bazinul de înot, în anii din urmă. Amplasamentul a fost predat, nu știu exact când, dar mă pot interesa. Pe de altă parte, prin demersurile făcute de domnul deputat Sorin Năcuță, cu care mă întâlnesc în fiecare vineri pentru a discuta despre proiectele care sunt la Compania Națională de Investiții unde este și acest obiectiv în licitație. Am înțeles că licitația este încheiată de anul trecut, au făcut atribuirea. Acea atribuire a fost contestată, contestația a fost acceptată. Au schimbat câștigătorul licitației, după care nu știu dacă firma a primit ordinul de începere a lucrărilor pentru a se apuca de treabă”, a declarat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

  

Related posts

Primarului Dumitru Pantazi îi place critica: Cristian Menegon de la Presa Loco va fi noul purtător de cuvânt al Primăriei!

Răzvan Grecu

Aleea Sportului închisă traficului rutier

Teona Gherasim

Proiectele județului Iași, susținute de Guvern

Redacția
Încarcă...