RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Consiliul de Securitate al ONU va vota vineri cu privire la aderarea Palestinei la ONU

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite urmează să voteze vineri cererea palestiniană de a deveni membru cu drepturi depline al ONU, au declarat diplomați pentru Reuters, o mișcare pe care se așteaptă ca aliatul Israelului, Statele Unite, să o blocheze deoarece ar recunoaște efectiv un stat palestinian.

Consiliul de Securitate al ONUFoto: Bryan R. Smith / AFP / Profimedia

Consiliul, format din 15 membri, urmează să voteze vineri, la ora 15.00 (19.00 GMT), un proiect de rezoluție care recomandă Adunării Generale a ONU, formată din 193 de membri, ca „statul Palestina să fie admis ca membru al Națiunilor Unite”, au declarat diplomații.

  

Pentru a fi adoptată, o rezoluție a Consiliului are nevoie de cel puțin nouă voturi favorabile și de niciun veto din partea SUA, Marii Britanii, Franței, Rusiei sau Chinei. Diplomații spun că măsura ar putea avea sprijinul a până la 13 membri ai consiliului, ceea ce ar forța SUA să își folosească dreptul de veto.

Algeria, membră a Consiliului, care a înaintat proiectul de rezoluție, solicitase un vot pentru joi după-amiază, pentru a coincide cu o reuniune a Consiliului de Securitate privind Orientul Mijlociu, la care urmează să participe mai mulți miniștri.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

VIDEO Primii 25 de metri din primul tunel forat pe o autostradă românească. Cum arată acum șantierul A1 unde lucrează austriecii de la PORR / Care e stadiul pe toate loturile Sibiu – Pitești

Redacția

Circulaţie blocată pe DN1, între Cluj şi Turda, după ce un autoturism a lovit parapetul median și a rămas blocat pe şosea. Şoferul este grav rănit

Redacția

Un cosmonaut a doborât recordul pentru cel mai mult timp petrecut în spațiu

Redacția
Încarcă...