RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Consilierii PNL nu vor să își asume jaful de la EcoSalubritate

Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului societății EcoSalubritate nu a fost votat în ședința de astăzi de consilierii opoziției. Totul are legătură cu cheltuielile realizate de fosta conducere, care sunt depășite față de cele aprobate la începutul anului.

 

  

Luna trecută consilierii au aprobat, la propunerea primarului Dumitru Pantazi, alocarea sumei de 500.000 lei societății EcoSalubritate, pentru achiziția unui utilaj de transport gunoi la depozitul de la Țuțora.

În ședința de astăzi, cei din PNL au susținut că le este prezentată o rectificare de buget, pe baza căreia își vor asuma deciziile fostei conduceri. ”Noi am aprobat niște bani pentru achiziția unui utilaj. Acum regăsim suma pe o rectificară bugetară, unde cheltuielile sunt depășite foarte mult. Normal ar fi fost ca orice ban cheltuit în plus să fie aproată de Consiliul Local. Sunt cheltuieli depășite foarte mult. Noi suntem de acord cu investițiile, dar nu cu asumarea unor gafe ale fostei conduceri”, a susținut Claudiu Bodoașcă.

Reprezentanții Primăriei au susținut că suma alocată societății nu poate fi altfel trecută în buget. Proiectul a trecut cu votul aleșilor din PSD şi PMP.   

Related posts

Malul Lacului ”Peștișorul” se dărâmă sub privile nepăsătoare ale șefilor administrației locale, plătiți cu mii de lei lunar

Marius Parteni

Luni, 31 iulie, şedinţă de CL Paşcani cu 11 proiecte pe ordinea de zi

Ema Roman

Licitații pentru refacerea unor obiective din Gâștești, Sodomeni și Boșteni

Marius Parteni
Încarcă...