Scriitoarea Ana Blandiana a prezentat, în cadrul unei conferinţe intitulată „Poate poezia salva lumea?”, susţinută vineri seara la Târgul de cArte Alba Transilvana, trei momente în care oamenii au recurs la poezie ca la o salvare, relatează Agerpres.
„Primul este ceva ce ne aparţine numai nouă, este un fenomen absolut românesc, de care nu suntem nici suficient de conştienţi, nici de mândri. Este felul în care s-a făcut poezie în închisorile comuniste din România în deceniile 5 şi 6 ale secolului 20”, a spus Ana Blandiana.
Ea a adăugat că, după Revoluţie, după înfiinţarea Memorialului de la Sighet, a încercat mereu să afle în ce măsură acest fenomen a existat şi în alte ţări şi a constatat că el a existat doar în România.
„La Sighet există o sală care se numeşte ‘Poezia în închisori’, care este în întregime acoperită cu versuri făcute în închisoare. Spun făcute, pentru că termenul scrise nu este potrivit, nu exista creion şi nu exista hârtie. Deci, pentru a realiza o poezie şi a face ceea ce voiau să facă cu ea era nevoie de trei oameni, cel care o gândea, cel care o memora şi cel care o transmitea prin alfabetul Morse.
» Citește continuarea pe pagina autorului