Primarul comunei Moțca, Serioja Hobincă a anunțat faptul că în urma obținerii unei finanțări de la Administrația Fondului de Mediu, comuna va beneficia de cinci stații de reîncârcare pentru vehiculele electrice.
Valoarea proiectului este de 927.248 lei și face parte din Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități.
Primăria Moțca are în vedere ca pe viitor să obțină finanțare și pentru achiziționarea unor microbuze electrice pentru transportul elevilor.