RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Compensații financiare pentru proprietarii de pădure din zonele protejate

Proprietarii care dețin suprafețe de pădure situate în zone protejate, unde există restricţii în recoltarea lemnului, vor primi compensații financiare. Guvernul a aprobat o Hotărâre de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

 

Valoarea totală maximă aferentă schemei de ajutor pentru perioada 2017–2020 a fost estimată la 285 milioane lei. Pentru anul 2017, valoarea totală maximă este de 19 milioane lei.

  

Schema prevăzută în actul normativ se aplică proprietarilor privați, persoane fizice și juridice, precum și asociaților acestora care au în proprietate păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricţii de mediu aplicabile activităților forestiere.

Suprafața aproximativă pentru care se vor acorda compensații este de 216.000 ha.

Solicitanții trebuie să depună cererile, împreună cu toată documentația solicitată, la sediul Gărzii Forestiere de care aparțin, în fiecare an, până la data de 30 iunie. Pentru anul 2017, solicitările se vor depune în maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

{loadposition articlescategoryload}

Related posts

E oficial! Mai multe categorii de angajați SCAPĂ de orice impozit

Redacția

Statul la stat. O instituție publică funcționează de 4 ani fără să facă nimic. Banii cheltuiți doar pe salarii, trecuți la pierderi

Redacția

SURPRIZA noului Cod Fiscal: Se IEFTINEŞTE alcoolul

Redacția
Încarcă...