News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ciucă: România a implementat cât se poate de corect această directivă privind taxa de solidaritate

Premierul a subliniat că instituțiile statului trebuie să identifice companiile care se încadrează la plata taxei europene de solidaritate, până la jumătatea anului, în contextul în care OMV Petrom a stârnit controverse, anunțând că nu va plăti taxa în România. Totodată, Ciucă a subliniat că directiva europeană a fost implementată corect.  

Premierul a subliniat că instituțiile statului trebuie să se ocupe FOTO Mediafax

Premierul a subliniat că instituțiile statului trebuie să se ocupe FOTO Mediafax

„În tot acest context, eu cred că dezbaterea și poziționarea politică de o parte sau de alta nu este tocmai cel mai important lucru”, a spus premierul, arătând că statul nu va face direferențe, fiind întrebat de taxa europeană de solidaritate, pe care OMV Petrom a anunțat că nu o va plăti în România.   

  

„Am avut și vom continua să avem aceeași abordare, indiferent de cine este vorba, și aici nu m-aș referi la o companie anume pentru că discutăm de implementarea unei Directive europene”, a mai completat premierul, subliniind că „România a implementat cât se poate de corect pe această directivă”.

Premierul Nicolae Ciucă a mai susținut că „ceea ce urmează să se întâmple până la jumătatea anului cu companiile care îndeplinesc prevederile din această directivă,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

O elevă de 17 ani ucisă, iar alți trei adolescenți au fost răniţi în sudul Braziliei, într-un atac armat într-o şcoală din Sao Paulo

Redacția

Elon Musk o va premia pe Giorgia Meloni în timp ce Italia urmărește investiții în sectorul spațial/ Prim-ministrul Italiei va primi premiul Atlantic Council/ Cei doi împărtășesc îngrijorarea cu privire la declinul populației

Redacția

Câți ani de viață câștigăm dacă avem obiceiuri sănătoase?

Redacția
Încarcă...