RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cîţu: Vreau să văd că autorităţile statului îşi fac treaba şi îi amendează pe parlamentarii AUR care nu au purtat mască în Parlament

”Regulile sunt aceleaşi pentru toţi! Cine crede că e deasupra legii doar pentru că este parlamentar, se înşală! Vreau să văd că autorităţile statului îşi fac treaba şi îi amendează pe parlamentarii AUR care nu au purtat mască ieri în Parlament. Nu există nicio scuză! Circul pe care l-am văzut ieri în Parlament, cu aleşi care nu respectă reguli în plină pandemie şi cred că doar dacă ţipă şi bruschează un alt deputat din Parlament îşi impun punctul de vedere, ar trebui să îi facă pe cei de la USRPLUS să îşi dea seama, în al 12-lea ceas, ce greşeală fac. Dacă nici lucrurile astea nu îi determină pe membrii USRPLUS să se dezică de liderii partidului, nu ştiu ce ar mai putea să o facă. Le cer să se gândească bine, pentru că nu ne putem permite această criză politică”, a scris premierul pe Facebook.

Şedinţa de joi a Parlamentului convocată joi pentru citirea moţiunii de cenzură USR PLUS – AUR a început cu scandal, parlamentarii AUR îndepărtându-l de la prezidiu pe vicepreşedintele liberal al Camerei Florin R

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ministrul Ivan, după discuții cu Meta, TikTok și Google: România este în top 3 țări din Europa în materie de scheme de înșelătorii online / Măsuri împotriva deepfake

Redacția

Aeroportul Heathrow din Londra a extins măsura de limitare a numărului de plecări ale pasagerilor, până la sfârşitul lunii octombrie

Redacția

Fostul consilier economic al lui Putin explică de ce un embargo complet asupra petrolului rusesc va opri războiul din Ucraina într-o lună

Redacția
Încarcă...