News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cine este Luminița Odobescu, propusă ministru de Externe. Are 5 case și este diplomat de carieră

Luminița Odobescu a primit aviz pozitiv în comisiile de specialitate din Parlament pentru a ocupa funcția de ministru al Afacerilor Externe. Aceasta a fost consilier prezidențial în departamentul Afaceri Europene din noiembrie 2021 și este doctor în relații economice internaționale.

Luminița Odobescu, propusă în funcția de ministru de Externe FOTO: Mediafax

Luminița Odobescu, propusă în funcția de ministru de Externe FOTO: Mediafax

Fostul consilier prezidențial, în vârstă de 54 de ani, este doctor în relații economice internaționale al Academiei de Studii Economice, București, titlul pe care l-a obținut în anul 2003. Odobescu a absolvit în anul 1992 Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE).

  

Luminița Odobescu este diplomat de carieră și a fost, în perioada septembrie 2015- noiembrie 2021, Reprezentatul Permanent al României la UE. Mai mult decât atât, această a fost cea care a gestionat prima președinție a României la Consiliului 1, în semestrul 1 al anului 2019, potrivit Administrației Prezidențiale.

În perioada 1999- 2002, Luminița Odobescu a fost șef de serviciu în cadrul Departamentului de Comerț Exterior cu responsabilități legate de gestionarea relațiilor comerciale între România și Comunitățile Europene, în cadrul Acordului European de Asociere.

Potrivit sursei citate, după semnarea Tratatului de aderarea a României la UE,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Negrescu: Mă aștept la un vot covârșitor pe rezoluția pentru intratea României în Schengen / Cine nu susține rezoluția

Redacția

Liderul stângii radicale din Franța, Jean-Luc Mélenchon, convocat la Parchet sub acuzația de insultă publică / El a comparat-o pe o ministră cu nazistul Adolf Eichmann

Redacția

Nicolae Ciucă anunţă plafonarea preţului la energie şi gaz, de la 1 februarie. Aproape un milion de facturi greşite vor fi refăcute | VIDEO

Redacția
Încarcă...