Compania chineză Leapmotor va construi vehicule electrice cu preţuri accesibile la uzina Tychy din Polonia a partenerului Stellantis, urmând să concureze inclusiv Dacia Spring, au declarat două surse apropiate situaţiei, pentru Reuters, preluată de News.ro.

Mașină electrică T03 a companiei chineze Leapmotor, la salonul auto de la MunchenFoto: Tobias Schwarz / AFP / Profimedia
Leapmotor va deveni astfel unul dintre primii constructori de automobile din China care va începe producţia în Europa, transmite Reuters.
Producţia maşinii electrice mici T03 a Leapmotor ar putea începe înainte de sfârşitul lunii iunie, utilizând tehnica SKD, care implică transformarea kiturilor parţial asamblate în vehicule finite, a spus una dintre persoane.
Leapmotor a ales fabrica din Polonia a partenerului său Stellantis, în cadrul unei companii mixte convenită anul trecut.
O mașină electrică accesibilă care să concureze Dacia Spring
Tychy va asigura costuri reduse pentru un produs conceput să fie accesibil pentru o gamă largă de clienţi, a spus a doua sursă.
Ambele surse au refuzat să fie identificate deoarece detaliile nu sunt publice. Un purtător de cuvânt al Stellantis a refuzat să comenteze. Reprezentanţii Leapmotor nu au putut fi contactaţi imediat pentru comentarii.
» Citește continuarea pe pagina autorului


