News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Cetăţenii solicită, primarul nu-i poate ajuta!

Ce poate face Primăria pentru locatarii unui bloc care nu se înţeleg între ei, în timp ce acoperişul clădirii stă să se dărăme? Nimic. O păşcăneană vine de câteva săptămâni în audienţă la Primărie, şi spune că nu reuşeşte să-i convingă pe vecinii săi să pună mână de la mână, ca să refacă acoperişul blocului.  

 

 

  

A încercat de una singură să aducă muncitori, însă aceştia au lucrat de mântuială şi anul următor a fost nevoie de o nouă intervenţie. Femeia locuieşte pe Aleea Sportului, la Pavilioane. 

În ultimă instanţă, a venit să ceară ajutorul Primăriei. Primarul Dumitru Pantazi, care a ţinut audienţele joia aceasta, i-a spus că nu are pârghie legală ca să sprijine investiţia, însă i-a explicat ce poate face asociaţia pentru anveloparea unui imobil.

“Din punct de vedere legal nu am nicio pârghie. Asociaţia este cea care face solicitare şi spune că vrea să facă investiţii pentru izolarea blocului, apoi Primăria dă un acord de principiu, după care se semnează o convenţie”, a spus primarul Pantazi.

Imobilul în care stă păşcăneanca nu face parte din nicio asociaţie, iar totul cade în sarcina locatarilor, care nu se înţeleg între ei. 

{jcomments off}

Related posts

Atenție, șoferi! Încep lucrările de întreținere în Tg. Frumos. Circulați cu prudență!

Redacția

Au dat şpagă 4000 de euro, apoi au făcut denunţ şi au fost condamnaţi cu suspendare. Urmează procesul celei care a luat mita

Redacția

Bugetul Pașcaniului și lista de invesiții pentru anul 2023 au fost puse în dezbatere publică! Cel mai mare buget de după revoluție!

Răzvan Grecu
Încarcă...