NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Cele două fețe ale Irinei Jitaru: pentru PSD mumă, pentru PNL ciumă!

Secretarul general al Primăriei Municipiului Pașcani, Irina Jitaru, are un stil propriu de a interpreta legea, iar consecvența opiniilor sale juridice pare influențată de factorul politic. În două spețe similare, ea a avut opinii diametral opuse, singura constantă fiind defavorizarea consilierilor PNL și favorizarea social democraților.

Astfel, în ședința de Consiliu Local ce a avut loc ieri, secretarul general a încercat să impună președintelui de ședință, liberalul Constantin Nemțanu, ca votul pentru prelungirea mandatului de director interimar la CLP Ecoserv SRL al lui Dumitru Chiuariu să fie unul secret.

În sprijinul opiniei sale a citat o prevedere din Codul Administrativ care face referire la modalitatea de votare în cazul proiectelor de hotărâre ce au caracter individual și privesc persoanele.

„Legea spune așa: Consiliul Local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privirela persoane sunt luate întotdeauna prin vot secret, adică unde este președinte de ședință … Deci întotdeauna ce vă spune? Că poate hotărî Consiliul Local?”, a spus Irina Jitaru.

  

Jitaru a făcut referire la articolul 139 din Codul Administrativ, care la aliniatul 6 prevede următoarele:„Consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane sunt luate întotdeauna prin vot secret, cu excepţiile prevăzute de lege”.

Această prevedere este preluată din Legea 215/2001, care în varianta actualizată în luna martie a anului 2018, prevede la articolul 45 aliniat 5) același lucru și anume:„Consiliul local stabilește ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de lege”.

De ce este importantă Legea administrației locale în varianta sa din martie 2018? Pentru că în data de 30 martie 2018, pe ordinea de zi a Consiliului Local a fost un proiect de hotărâre privind, cităm,“prelungirea mandatului domnului Ursu Leonard Dumitru în cadrul Consiliului de Administrație al S.C. CLP ECO Salubritate S.A. Pașcani.

În 2018 primar era Dumitru Pantazi, iar majoritatea în Consiliul Local era formată din PSD și PMP. Probabil acest lucru a determinat-o pe Irina Jitaru ca în acea ședință, atunci când a fost votat prelungirea mandatului lui Leonard Ursu să nu ceară vot secret pentru adoptarea acelei hotărâri, deși legea era aceeași cu cea de ieri atunci când a solicitat vot secret, amenințând cu nesemnarea de legalitate a hotărârii dacă nu va fi adoptată prin vot secret.

Întrebat despre cum comentează acest mod de a interpreta legea diametral opus la diferență de 3 ani, pe o speță identică, administratorul public Claudiu Bodoașcă a declarat:

„Nu comentez activitatea doamnei secretar, e colega noastră. Când era în legislativ am avut destule divergențe cu doamna secretar. Doamna secretar nu e consecventă. Câteodată are o părere, altă dată și-o contrazice. În 2018, atunci eram consilier local, contractul de mandat al domnului Ursu s-a prelungit prin vot deschis. Ieri, doamna secretar a spus că nu mai e valabil ce a propus în 2018. O să vedem ce o să spună prefectul”, a declarat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani. 

Secretarul general nu a putut fi contactat în această după amiază pentru a oferi un punct de vedere față de aceste situații. Am contact-o la orele 15:52 și pe telefonul din biroul personal, prin intermediul centralei Primăriei, dar nu a răspuns.

Advertisements

Related posts

Circulaţie îngreunată pe panta Republicii, din cauza unor lucrări la canalizare

Ema Roman

Comisia juridică a avizat negativ proiectul metodologiei de facturare individuală

Răzvan Grecu

Dispensar medical la Răchiteni

Redacția
Încarcă...