Pornit dintr-un pariu, ultramaratonul Barkley s-a transformat într-o cursă pe care mulți alergători o califică drept cea mai epuizantă din lume. Participanții trebuie să parcurgă în mai puțin de 60 de ore 160 de kilometri, dintre care 16,5 la deal, pe terenul împădurit din estul statului american Tennessee. În cei 37 de ani de când au loc, mai mult de jumătate dintre curse s-au terminat fără niciun câștigător. De altfel, rata de abandon este de 99%. Doar 17 sportivi au reușit să ajungă la final în timpul dat.
Printre aceștia se numără și francezul Aurélien Sanchez, care a parcurs, anul acesta, cei 160 de kilometri în 58 de ore și 23 de minute.
“Încă mai am coșmaruri”, a povestit Sanchez pentru CNN.
“Visez că sunt în a cincea tură și mi-am pierdut concentrarea. Sunt rătăcit în pădure, e întuneric și mă trezesc panicat, pentru că am pierdut concetrarea și știu că trebuie să fiu concentrat ca să termin cursa”.
Ultramaratonul se desfășoară în cinci ture, fiecare de aproximativ 30 de kilometri. Însă alergătorii nu își permit să facă pauze între ele, decât pentru a schimba ciorapii și încălțămintea.
În timpul cursei,
» Citește continuarea pe pagina autorului


