Curtea Constituţională a Românei continuă luni, începând cu ora 10:00, dezbaterile asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor, transmite Agerpres.
Decizia în acest caz a fost amânată de două ori, ultima oară, duminică, din lipsă de cvorum, după ce patru judecători numiți de Partidul Social Democrat au părăsit sala în timpul şedinţei şi nu au mai revenit. Potrivit unor surse politice citate de G4Media, aceștia au solicitat, în cursul zilei de duminică, stabilirea unui nou termen de judecată după 15 ianuarie, în condițiile în care termenul de intrare în vigoare este de la 1 ianuarie 2026.
Potrivit informațiilor G4Media, motivul pentru care aceștia doresc amânarea unei decizii este lipsa unei majorități necesare pentru a bloca reforma. Strategia ar fi una de tergiversare, în speranța că Executivul va cădea în această iarnă sau că raportul de forțe din interiorul Curții se va schimba, astfel încât să poată fi refăcută o majoritate de cinci judecători.
Boicotul ședinței de duminică este considerat un gest fără precedent, fiind pentru prima dată când judecători ai CCR părăsesc deliberat sala pentru a împiedica întrunirea cvorumului minim de șase judecători din totalul de nouă.
» Citește continuarea pe pagina autorului


