RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Câte minute petrec online românii în fiecare zi


Biroul Român de Audit Transmedia a organizat, joi, o dezbatere pe baza studiilor pe care le desfăşoară şi ale căror concluzii au fost reunite sub titulatura “BRAT – Tendinţe Media”.

  

 

Studiile BRAT au prezentat aspecte referitoare la media din România (TV, radio, internet şi outdoor-OOH) şi modul în care a evoluat consumul de media în 2015, comparativ cu 2005.

Principala concluzie desprinsă de BRAT în urma cercetărilor sale este aceea că internetul s-a transformat dintr-un canal media într-o utilitate şi a devenit foarte popular, în special în rândul tinerilor. Astfel, 95% dintre tinerii cu vârste între 14 şi 24 de ani utilizează internetul în mediul urban, iar 82% dintre tinerii cu vârste între 14 şi 24 de ani utilizează internetul în mediul rural.

În cadrul dezbaterii, Arina Ureche, directorul general al BRAT, a vorbit despre timpul pe care românii spun că îl petrec online zilnic, cifra fiind foarte mare.

“Sunt aproape 280 de minute pe care oamenii declară că l-au petrecut pe internet”, a spus Arina Ureche, precizând că se referă la utilizatorii de internet din România.

Potrivit studiilor BRAT, utilizarea internetului s-a diversificat şi gradul de acoperire a nevoilor satisfăcute a crescut. Astfel, 75% dintre utilizatori folosesc e-mailul, 63% îl folosesc pentru accesarea unor site-uri de servicii online, 20% – pentru jocuri de noroc şi pariuri sportive, 30% din populaţia din mediul urban face cumpărături pe internet, iar 26% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani realizează operaţiuni bancare online.

În ceea ce priveşte scopul folosirii internetului, cei mai mulţi dintre utilizatori caută informaţii cu ajutorul motoarelor de căutare (84%), folosesc e-mailul (75%) şi accesează reţelele sociale (74%). Totodată, 72% dintre utilizatori spun că urmăresc materiale video, 69% citesc ştiri, 64% caută anunţuri de mică publicitate, 63% caută informaţii despre produse/ servicii în vederea achiziţiei, 48% ascultă materiale audio, 31% fac operaţiuni bancare online şi 20% participă la jocuri de noroc şi pariuri sportive.

Citește articolul integral pe Gandul.info

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

În urmă cu 58 milioane de ani, un şarpe uriaş era spaima tuturor vieţuitoarelor

Redacția

60% dintre autovehiculele verificate de RAR Iaşi în trafic aveau probleme

Redacția

Ce a ascuns primul tratat încheiat între moldoveni şi englezi. Privilegii ale negustorilor englezi după înţelegerea dintre Regina Elisabeta şi Petru Şchiopul

Redacția
Încarcă...