NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

„Câte 30 de deţinuţi au ieşit din puşcării în fiecare zi din ultimele 23 de luni”

Dintre cei şase mii de deţinuţi eliberaţi pe baza legii vizând recursul compensatoriu, deşi fuseseră condamnaţi pentru fapte grave de omor, viol sau tâlhării, aproape 2.000 au revenit după gratii, după ce au comis noi infracţiuni. Acesta a fost principalul motiv pentru care legea recursului compensatoriu a fosta abrogată, votul din Parlamentul României fiind urmat de reacţii dure din partea politicienilor.

Deputatul ieşean Petru Movilă (PMP) a declarat că legea în cauză a adus grave prejudicii societăţii româneşti, mulţi dintre infractori recidivând în a comite aceleaşi fapte. „În doi ani, efectele legii recursului compensatoriu au fost devastatoare pentru România. Au fost eliberate 21.000 de persoane, începând din octombrie 2017 şi până în septembrie 2019, ceea ce înseamnă că, în medie, 30 de deţinuţi au ieşit din puşcării în fiecare zi din ultimele 23 de luni. Dintre aceştia, 6.691 de persoane, adică o treime, erau violatori, tâlhari, pedofili sau criminali. În baza acestei legi au fost eliberaţi 2.305 criminali, 3.049 tâlhari, 978 violatori şi 158 de persoane care au comis fapte de natură sexuală care au implicat minori. Doar 1,48 % din cei eliberaţi au fost condamnaţi pentru corupţie sau fapte asimilate corupţiei. 7,44 la sută dintre violatori pedofili şi criminali s-au întors în puşcării după ce au fost eliberaţi. Vă rog să fiţi atenţi la rezultatul acestei legi: au fost 70 de omoruri, 49 de violuri, 6 fapte de agresiune sexuală care implică minori, 369 de tâlhării şi 4 ucideri din culpă”, a declarat, în plen, Petru Movilă. 

sursa www.ziarulevenimentul.ro

Advertisements

Related posts

Un pacient târăște victimele de la Colectiv în instanță, ca să câștige un proces delicat

Redacția

Se încalcă libertatea religioasă prin restricțiile impuse pelerinajului de la Iași?

Redacția

“Vânătoare” de maşini cu numere de Italia în Iaşi. Ce se întâmplă cu pasagerii

Redacția
Încarcă...