RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelorEveniment

Câștigătorii Festivalului Folcloric ”De la moșii noștri noi am învățat“ din Tătăruși

Festival cu tradiție, în comuna Tătăruși. Duminică, 5 iunie, a avut loc a XXI-a ediție a concursului folcloric „De la moșii noștri noi am învățat“. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Cultural „Alexandru Vasiliu” și au participat ansambluri din mai multe județe ale Moldovei.

Participanții au promovat prin cântece si dans popular, frumusețea artei populare românești specifice fiecărei zone. 

Festivalul a adunat pe o singură scenă zestrea tuturor românilor: folclorul autentic românesc. Au participat zeci de copii și adolescenți talentați, din mai multe județe ale Moldovei, iar cinci ansambluri s-au evidențiat și au câștigat aprecierea juriului.

”Îi felicităm pe toți participanții. Le mulțumim că au venit la Tătăruși, în Bucovina Mică! Ei sunt viitorul nostru de mâine, ne mândrim cu ei. Fiecare ansamblu folcloric a prezentat un program desosebit. Nimeni nu a pierdut, toți au câștigat. Dar este firesc, ca o ierarhie, ca la orice concurs, să se facă. Acest lucru a fost stabilit de un juriu competent”, a menționat primarul comunei Tătăruși, Costel Iosub.

  

Trofeul Festivalului „De la moșii noștri noi am învățat“ , ediția XXI, din Tătăruși a fost câștigat de Ansamblul Folcloric Nemțenii din Târgu Neamț.

Locul I Ansamblul Cristeștii Bucovinei

Locul II Ansamblul Bucovina Mică Tătăruși

Locul III Ansamblul Dumbrăvița Ruginoasa

Mențiune Ansamblul Opincuța Moțca

Premiile au constat în diplome, medalii, bani și trofeul evenimentului.

Festivalul a fost organizat de Școala Profesională Tătăruși, Primăria și Consiliul Local Tătăruși, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Centrul Cultural “Alexandru Vasiliu”. 

Related posts

Revoltă în Japonia după ce autorităţile au făcut publice pliante în care femeile însărcinate sunt sfătuite să facă mâncare, curăţenie şi masaj soţilor

Redacția

Invitație la un festival de muzică rock la Suceava

Ema Roman

Iluminatul public modernizat în Heleșteni. Apelul primăriei!

Oana Cordoneanu
Încarcă...