RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelorAdministrațieEducațieSport

Teren de sport finalizat la Cristești cu bani de la Consiliul Județean Iași (foto)

Primarul comunei Cristești, Vlad-Mihai Pintili a anunțat că terenul multisport din curtea Școlii Cristești este pe cale de a fi finalizat.

Vara trecută a fost depus proiectul la Consiliul Județean Iași, după o discuție avută cu Președintele C.J., referitoare la susținerea activităților copiilor și tinerilor.

În august 2023 a fost semnat contractul de finanțare, iar în toamna anului trecut au fost demarate lucrările.

 Finanțarea de 350.000 lei a fost obținută  de la Consiliul Județean iar 190.000 lei au fost alocați de la Bugetul local al comunei.

  

Zilele acestea se va monta covorul sintetic, urmând a fi făcută recepția finală a terenului de sport.

Related posts

Pășcănenii așteptați cu sugestii și propuneri la regulamentul privind animalele de companie, plimbate pe străzile municipiului!

Răzvan Grecu

Cum se circulă pe sectorul de drum Strunga – Tg. Frumos – Bălțați (VIDEO)

Redacția

Activele fostului Spital din Tg. Frumos au intrat în administrarea unui Centru Medical Privat

Marius Parteni
Încarcă...