News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

„Carnavalul Fulgilor de Nea” la Clubul Copiilor din Pașcani

Tradiția va fi  păstrată și în acest an la Clubul Copiilor din Pașcani, unde va fi organizată a 27-a ediție a „Carnavalului Fulgilor de Nea”.

În așteptarea lui Moș Crăciun, elevii cercurilor Clubului Copiilor vor susține un program artistic dedicat sărbătorilor de iarnă. Participanții își vor arăta talentul la muzică și dans. Dacă în fiecare an la eveniment participau copii de la toate unitățile din municipiu, în acest an, conform conducerii Clubului Copiilor, pe scenă vor evolua doar elevii care frecventează cercurile clubului. Decizia a fost luată de consiliul de administrație. Motivul ar fi că prin închirierea sălii altor unități de învățământ  se degradează scaunele, parchetul, costurile de închiriere sunt mai mici, decât pagubele.

  

Related posts

Spectacol dedicat Zilei Femeii, la Tătăruși

Carmen Bălăceanu

Elevii de la Liceul „Miron Costin” au celebrat Ziua Copilului împreună cu animăluțele de companie

Redacția

Liderul consilierilor judeţeni PNL Iaşi a murit. Daniel Minciună avea 42 de ani şi era unul dintre cei mai apreciaţi liberali

Redacția
Încarcă...