News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Campanie electorală marca PSD: Vicepreședintele PSD Pașcani, Vasile Axinte, îl acuză pe deputatul PSD, Neculai Rățoi, că nu a făcut nimic în mandatele sale!

Modalitate inedită de a face campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. În loc să se bată cu celelalte partide, reprezentanții PSD Pașcani au ajuns să se încaiere între ei. Este vorba despre Vasile Axinte, vicepreședinte al PSD Pașcani și totodată viceprimar al municipiului, și deputatul Neculai Rățoi.

Prezent la o emisiune a postului tv local apropiat de PSD, Vasile Axinte l-a acuzat de Neculai Rățoi că în cei 6 ani de mandat de deputat nu a făcut nimic și că împreună cu secretarul Mircea Zuzan pun frână dezvoltării orașului.   

  

„Nu a făcut nimic în cei 6 ani de când este deputat. Vine de fiecare dată în campanie cu același proiect: centura orașului, care nu s-a făcut până acum. El și cu secretarul Mircea Zuzan sunt frâna din Primărie care blochează dezvoltarea. El se opune la aderarea la ARSACIS. Să-și vadă de Parlament și să ne lase pe noi să ne facem treaba. De o perioadă de timp și el si secretarul mă amenință că o să am probleme cu Agenția Națională de Integritate” a declarat Vasile Axinte la Bit TV.

De partea cealaltă deputatul PSD Neculai Rățoi a replicat telefonic pentru NewsPascani.com că Vasile Axinte este în campanie pentru parlamentarele din 2016.

„Nu sunt  normale astfel de declarații între colegi de partid în plină campanie electorală pentru europarlamentare. Dumnealui își dorește să ajungă deputat, după doi ani de administrație publică. Eu i-am spus că nu are nicio șansă, iar acum el s-a supărat! Eu nu umblu cu amenințări cum spune el” a replicat deputatul Rățoi.

De menționat, că în toamna anului 2012 municipiul Pașcani a primit de la Guvern suma de 100 de miliarde de lei vechi pentru echilibrarea bugetului, ocazie cu care edilul șef Dumitru Pantazi a mulțumit public parlamentarilor Neculai Rățoi și Florin Constantinescu pentru ajutorul dat.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Olariu despre activitatea PSD Iași: „Este o filială foarte slabă”

Răzvan Grecu

Criza din coaliție. Cum a ajuns USR PLUS la mâna AUR şi PSD

Redacția

Vot final. Pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților

Redacția
Încarcă...