RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Campanie de împădurire în comunele din zona Pașcani. 400.000 puieți vor fi plantați în perioada 15 martie -15 aprilie


Perioada cuprinsă între 15 martie și 15 aprilie reprezintă luna împăduririi. Această acțiune desfășurată de Ocolul Silvic din fiecare județ sau rază de municipiu este mai degrabă o campanie prin care se urmărește plantarea a cât mai mulți arbori și sădire de puieți.

În cadrul acțiunii, derulată în această primăvară, vor fi acoperite zeci de hectare cu arbori din mai multe specii, acţiunea desfăşurându-se în mai multe ocoale silvice situate în comunele din zona Pașcani. Aproximativ 400.000 de puieți forestieri vor fi plantați pe o suprafață de 75 de hectare, iar pe 9 alte hectare vor fi plantați puieți pentru completare.

Începând cu luna martie, mai exact cu data de 15 martie până pe 15 aprilie, este luna pădurii sau luna plantării arborilor și puieților forestieri. În cadrul campaniei de împădurire din această primăvară, Ocolul Silvic Pașcani a declanșat deja campania de împădurire. Noi ne-am programat să plantăm o suprafață de 75 hectare împăduriri integrale și 9 hectare de împăduriri în plantațiile mai vechi. În total vom folosi peste 400.000 de puieți forestieri, folosindu-se un număr de 5000 de puieți pe hectar. Principalele șantiere de împădurire din acest an sunt la Iorcani -Tătăruși, la 3 Pietre, zona Sirițel, la Vlănicuț comuna Vânători, la Chilia comuna Hărmănești”, ne-a declarat inginerul silvic Ionel Pintilie, șeful Ocolului Silvic Pașcani. 

  

Anul acesta vor fi plantați 400.000 de puieți forestieri, dintre care peste jumătate din acest număr vor fi din producție proprie, iar restul vor fi luați din Pepiniera de pe raza comunei Tătăruși numită Coasta Teiului și din Pepiniera Ciurea, precum și Ocolul Silvic Huși.

 “Vreau să reamintesc faptul că  din cei peste 400.000 de puieți forestieri, mai mult de jumătate dintre aceștia sunt produși în Pepiniera Proprie a Ocolului Silvic Pașcani, este vorba despre Pepiniera Coasta Teiului care se află pe raza comunei Todirești“, a adăugat șeful ocolului Silvic Pașcani.

  Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Noi reguli de mediu pentru primăriile din județ

Redacția

Proiect Iasi – Suceava pentru refacerea drumurilor

Redacția

Studii peste studii! Intrarea în Kaufland, un nou proiect în analiză!

Marius Parteni
Încarcă...