NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Camera ascunsă montată la o platformă de depunerea deșeurilor și-a dovedit utilitatea! Primăria Municipiului Pașcani mai achiziționează zece!

Utilitatea camerelor ascunse, prin care să se supravegheze video modul în care se depun deșeurile la platformele de colectare, a fost dovedită de o cameră test. Concluzia a fost trasă de șefii administrației locale, iar administratorul public Claudiu Bodoașcă a explicat că au fost identificate nereguli atât la societatea care salubrizează municipiul Pașcani, Girexim SRL, dar și la unii cetățeni care nu depun în mod corect deșeurile din gospodăriile lor.

În urma acestor constatări, municipalitatea a achiziționat zece camere „spion”, care vor monitoriza zece platforme de colectarea deșurilor.

Advertisements

„Am avut montat o cameră de luat vederi autonomă la un punct de colectare a gunoiului. N-am făcut public pentru că am vrut să vedem, era o cameră test. Dar, se pare că suntem convinși că și-a dovedit utilitatea. Am monitorizat atât activitatea societății de salubritate care face acest serviciu în Pașcani și am descoperit deficiențe și la ei, pe care le-am corectat, iar când e vorba de imagini video nu a mai avut ce spune. Astăzi a fost semnat contractul pentru încă zece camere autonome care vor fi montate în perioada următoare. Când vor veni vor fi livrate la punctele de colectare. Am identificat deocamdată zece puncte de colectare sensibile, unde ne lovim de abandonarea deșeurilor din construcții sau deșeuri vegetale deșeuri puse neconform. O să vedem ce se va întâmpla, dar vă spunem că suntem motivați să facem ordine pe acest segment și anume: grija față de mediu, grija față de aer și o colectare selectivă la Pașcani. Să știți că a crescut cantitatea de deșeuri colectate selectiv, nu mult, o jumătate de procent în ultima perioadă”, a explicat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani.

În primă fază, în funcție de gravitatea abaterii surpinse pe camerele spion se vor da avertismente de către Poliția Locală, iar în cazuri mai grave se vor aplica direct sancțiuni.

Advertisements
  
Advertisements
Advertisements

Related posts

Viceprimarul municipiului crede că proiectul de reamenajare a Parcului nu este de ajuns pentru transformarea acestei zone într-una de agrement

Răzvan Grecu

136 de agenți economici și-au suspendat activitatea în piețe. Șeful Administrației Piețelor face declarații contradictorii

Marius Parteni

Drum judeţean inundat după topirea zăpezii

Redacția
Încarcă...