Bursele europene au încheiat şedinţa de luni pe plus, indicele Stoxx 600 urcând cu 0,94%, după ce a pierdut din avântul câştigat mai devreme, în timpul zilei, în urma unor declaraţii ale preşedintelui ales al SUA Donald Trump privind taxele vamale, transmite CNBC, transmite News.ro.
Sectorul auto a fost un motor al creşterii, înregistrând un avans de 3%, deşi a scăzut de la un maxim anterior de aproape 5%.
Un articol al Washington Post, publicat luni, a indicat că echipa preşedintelui ales Donald Trump ia în considerare impunerea de taxe vamale pentru toate ţările, dar limitate la ”importuri critice”. Deşi nu s-au specificat bunurile vizate, acţiunile companiilor Daimler Truck şi Stellantis, care au pieţe importante în SUA, au crescut cu aproximativ 4,5%.
Totuşi, Trump a negat aceste informaţii într-o postare pe reţeaua sa socială, calificând articolul drept ”Fake News”: ”Articolul din Washington Post, care citează surse anonime inexistente, afirmă incorect că politica mea tarifară va fi restrânsă. Este greşit. Washington Post ştie că este greşit.”
Un purtător de cuvânt al Washington Post a declarat pentru CNBC că publicaţia ”susţine acurateţea articolului său.”
Companiile olandeze din sectorul semiconductorilor au fost printre cele mai performante luni: ASML a închis cu o creştere de 8,7%,
» Citește continuarea pe pagina autorului