Panouri fotovoltaice și turbine eoliene, Foto: Airubon | Dreamstime.com
Există în prezent în lucru centrale de producere a energiei cu o capacitate totală de 17.200 de MW, a anunțat marți Sebastian Burduja, ministrul Energiei. Puterea lor cumulată este aproape cât capacitatea totală actuală a sistemului energetic național, însă unele dintre centralele noi sunt retehnologizări sau le vor înlocui pe altele care ies din funcțiune. Până acum au fost deja puse în funcțiune parcuri eoliene și solare de 500 de MW cu bani din PNRR, a mai spus ministrul.
„Azi (marți – n.r.) dimineață, la un consum relativ mare, de peste 7.000 MW, România își asigura tot necesarul de energie electrică din producția proprie. Ba chiar exportam câteva sute de MW. La această oră (12 – n.r.), exportam peste 1.400 MW, iar centralele eoliene produc din nou o treime din toată energia țării noastre”, a scris Burduja pe Facebook.
În acest tablou contează cel mai mult echilibrul, a continuat el.
„Avem un mix energetic echilibrat și divers, iar asta înseamnă securitate energetică. Vedem aportul bateriilor, deja tot mai consistent. Pe hidro, producția este ceva mai bună decât în perioada recentă, chiar dacă avem în continuare secetă.
» Citește continuarea pe pagina autorului