RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Bisericile din Pașcani se supun deciziei BOR: Slujbele doar afară și cu maxim 100 de persoane. Rugăciune pentru personalul medical

Sfânta Liturghie se va desfășura, în următoarea perioadă, în aer liber, în curtea tuturor lăcașurilor de cult, cu un număr de maxim 100 de persoane. Cancelaria Sfântului Sinod a transmis o serie de îndrumări actualizate pentru parohii şi mănăstiri, în contextul epidemiei de coronavirus

Protopopul Pavel Postolachi a precizat că toate bisericile din Pașcani vor respecta deciziile luate de autoritățile civile. Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spaţiul de cult, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă lăcaşul de cult.

”În aceasta perioadă de epidemie este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească, de întărire în credinţă şi de apropiere de Dumnezeu. Să ne rugăm și pentru personalul medical , pentru cei care lucrează în laboratoarele de știință medicală, să se găsească un leac pentru lumea aceasta păcătoasă”, a menționat propopul Pavel Postolachi.

Bisericile vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor privind Spovedania, Împărtăşania şi citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

  

Related posts

Mai puţini bani pentru hrana elevilor nevoiași

Redacția

Apel umanitar pentru Cătălina Costea, victimă a gravului accident cu rulota de la Târgu Frumos

Denisa Mădălina Pițel

Povestea emoționantă a unui bărbat din Costești, fără picioare: Marinel lucrează în grădină, plantează viță de vie și taie lemne la fel ca un om în toată puterea (FOTO)

Redacția
Încarcă...