Senatorul Sorin Lazăr, ales pe colegiul Târgu-Frumos și Podu Iloaiei a susținut ieri o declarație politică, pe marginea guvernării USL, care se află la capătul primului an de activitate.
Iată care sunt în viziunea parlamentarului principalele realizări din această perioadă:
Zilele acestea se împlinește mai bine de un an de când guvernarea USL și-a început activitatea și țin să menționez câteva dintre aspectele care au marcat viața economică, socială și politică. Aș începe cu faptul că Executivul și-a îndeplinit angajamentul luat cu privire la consolidarea fiscală. Chiar dacă acest obiectiv nu este atât de evident precum altele, cifrele ne arată că deficitul bugetar s-a redus și că previziunile sunt pozitive în acest segment. Acest fapt mi se pare o performanță deosebită în plan financiar, mai ales având în vedere că mandatul Guvernului a început în condiții dificile și cu un buget construit de PDL.
Mai mult, Guvernul Ponta s-a preocupat de relansarea economică a României, prin politici echilibrate și care să nu mai sacrifice interesele românilor, așa cum obișnuise PDL să facă. Indexarea pensiilor, sprijinirea categoriilor vulnerabile prin creșterea indemnizațiilor pe anumite segmente, reducerea TVA la pâine – aliment de bază, toate ne arată acest lucru și vin să întărească angajamentul luat în fața românilor.
Mediul de afaceri a fost și el susținut prin măsuri variate, dintre care vă reamintesc plata TVA-ului la încasarea facturii, nu la emiterea ei. De asemenea, numeroasele vizite făcute în afara țării, precum și vizitele unor oficiali primiți la București de către prim-ministru se înscriu în ideea consolidării mediului de afaceri prin atragerea de investiții străine. Acest fapt se va vedea și mai mult în anii ce vin, căci aceste vizite au fost organizate cu scopul de a reda țării noastre imaginea demnă a unei țări serioase, implicate și care poate fi considerată un partener de încredere în orice activitate economică.
De altfel, situația economică a țării noastre s-a îmbunătățit în anul 2013, așa cum ne arată și cifrele de la nivel european, oferite de Eurostat, precum și cele oferite de Institutul Național de Statistică. Astfel, creșterea economică din acest an este de 2,7%, o cifră satisfăcătoare în condițiile în care criza economică este încă prezentă și puternică pe plan mondial. Mai mult decât atât, la capitolul creștere industrială ne situăm pe locul 2 în Uniunea Europeană, având o creștere de 7,5% – o cifră extraordinară, mai ales având în vedere competitivitatea la nivel european. Pe plan bugetar, anul 2013 a însemnat cel mai mare PIB din istorie, depășindu-l pe cel din 2008. În plus, salariile bugetarilor și salariul minim au crescut cu 15%, precum și venitul minim garantat. La nivelul inflației, aceasta a scăzut de la 4,95%, cât era în 2012, la 1,8% la ora actuală.
În ceea ce privește fondurile europene, guvernarea USL a reușit să ducă rata de absorbție la 27% la finalul acestui an, având în vedere că la preluarea mandatului această rată era la 7%. Mai mult decât atât, Executivul este pregătit cu specialiști deosebiți pentru noul exercițiu de programare bugetară la nivel european, care va începe în 2014. Acest fapt consolidează încrederea că rata de absorbție va spori în anii următori, ajutând la dezvoltarea infrastructurii și a calității vieții.
Anul care se apropie aduce noi provocări pentru guvernarea USL și este nevoie de și mai multă muncă pentru a îndeplini obiectivele îndrăznețe, dar realizabile, propuse spre finalizare în 2014.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}