News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Bărbat din Ruginoasa judecat pentru că a vrut să-și omoare un amic

Un bărbat va da ochii cu magistrații, după ce a fost acuzat că a încercat să-și ucidă un cunoscut.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Petrea Vorniciasa (61 de ani), din comuna Ruginoasa, pentru tentativă la omor. Potrivit anchetatorilor, pe 4 iunie, acesta l-a lovit cu un cuțit de bucătărie pe Teodor Mihalcea, provocându-i traumatisme care au fost de natură a-i pune viața în primejdie.

 În acea zi, cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice, mai întâi într-un local din satul Dumbrăvița, iar, mai apoi, la locuința acuzatului. Pe fondul stării de ebrietate, agresorul i-a adresat victimei cuvinte injurioase, după care a lovit-o cu cuțitul în zona toracelui. Imediat, victima a părăsit în fugă curtea lui Vorniciasa, a urcat în autoturismul pe care-l lăsase parcat pe o uliță învecinată, intenționând să ajungă acasă.Astfel, după parcurgerea unei mici distanțe, din cauza pierderii de sânge, bărbatul înjunghiat a pierdut controlul asupra volanului, intrând în impact cu un podeț. În fața magistraților, Vorniciasa nu a recunoscut comiterea faptei.

  

sursa www.7est.ro

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Încă 30 de zile după gratii pentru bărbatul care a violat un cadru medical din Paşcani

Răzvan Grecu

În primele 9 luni ale anului 2012-14 persoane decedate în accidente rutiere în Pașcani și comunele arondate

Oana

Tineri români spulberaţi de un şofer beat, pe un drum din Austria. Maşina lor a ricoşat într-un copac, apoi s-a răsturnat

Redacția
Încarcă...