
Două persoane de 33 şi 66 de ani din Dumeşti au fost condamnate la 8, respectiv 10 luni de închisoare cu suspendare. Eugenia Ciornei şi fiul său, Ionuţ, au fost găsiţi vinovaţi de lovire şi alte violenţe, victima lor fiind fostul ginere, respective cumnat.
Cei doi l-ar fi bătut pe V.D. pe 10 iunie 2015. Victima se afla în divorţ de fosta sa soţie, fiica, respectiv sora agresorilor din cauza unor presupuse infidelităţi. Copilul celor doi soţi a rămas la bărbat, fapt ce i-a deranjat pe cei din familiei soţiei. În ziua agresiunii, victima tocmai îşi luase copilul de 5 ani şi jumătate de la şcoală. „După ce a ieşit cu fiul său din curtea şcolii, persoana vătămată a fost întâmpinat pe stradă de către soţie, care era împreună cu fratele şi mama. Imediat inculpata Ciornei Eugenia s-a îndreptat către persoana vătămată şi i-a pulverizat spray lacrimogen/iritant în ochi după care inculpatul Ciornei Ionuţ i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei“, au arătat judecătorii. Alături de soţia victimei, cei doi bătăuşi au luat copilul şi au fugit. Pe lângă condamnare, cei doi agresori trebuie să achite daune de 10.000 de lei victimei.
Sursă: www.ziaruldeiasi.ro


