RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Bani pentru comunitățile care au depus proiecte, privind modernizarea unor obiective. Municipiul Pașcani nu a făcut solicitări!

Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației a publicat ieri lista cu proiectele ce țin de modernizarea unor obiective de interes local. Municipiul  Pașcani nu se regăsește pe această listă întrucât nu a depus nici un proiect.

Sunt în schimb foarte multe comune ce primesc finanțare pentru modernizarea drumurilor de interes local și județean. Este vorba despre Ciohorăni, Lespezi, Mircești, Miroslovești, Moțca, Răchiteni, Sirețel, Tătăruși, Todirești și Stolniceni Prăjescu. Fiecare dintre acestea vor beneficia de întreaga finanțare pentru obiectivele solicitate.

Primarii acestor comune vor fi chemați în perioada următoare pentru a semna aceste contracte de finanțare. Pe listă se regăsește municipiul Iași, care va primi finanțarea pentru mai multe străzi.

Related posts

Tarabe destinate comercializării cărnii de miel, în piețele din Pașcani. Condițiile în care poate fi vândută

Oana

Acuzați și amendați, consumatorii casnici se luptă cu morile de vânt în fața gigantului E.ON. Un bărbat din Valea Seacă acuzat de furt de energie electrică, deși nu este vinovat

Redacția

Conferință de presă Primăria Pașcani 13 martie 2025 (Video-Live)

Redacția
Încarcă...