RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Autostrada Paşcani – Bacău, finalizată doar cu prejudiciul din dosarul Chiliman

Proiectul de infrastructură este estimat la 485 de milioane de euro, în condiţiile în care procurorii suspectează gruparea Chiliman că a “furat” 670 de milioane de euro.

Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de trei miliarde de lei pe bunurile lui Andrei Chiliman şi ale celorlalţi trei inculpaţi din dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care primeau “comisioane” de 10%.
Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu a afirmat, ieri după-amiază, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că procurorii au pus sechestru pe bunuri în valoare de trei miliarde de lei in dosarul în care este cercetat alături de primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, de consiliera acestuia, Ioana Costescu, şi de consilierul local Ion Brad. Moisescu a spus că, în ceea ce-l priveşte, a fost instituit sechestru pe case, acţiuni şi conturi şi că, cel mai probabil, va contesta măsura asigurătorie.

În privinţa documentului găsit de către procurori la percheziţia domiciliară făcută la locuinţa lui Moisescu, prin care soacra acestuia îşi împrumuta fiica cu suma de 670 de milioane de euro, Vlad Moisescu a spus că acel document nu are nicio legătură cu Primăria Sectorului 1. “Este un act sub semnătură privată, care nu a avut niciun fel de consecinţă, dar, cel mai important, nu are nicio legătură cu Primăria Sectorului 1”, a spus Moisescu.
Acesta a declarat că suma de 670 de milioane de euro care apare în actul de împrumut dintre soacra şi soţia sa nu este cea reală şi că în acel document este vorba despre “o eroare materială de denominare” făcută de “cel care a întocmit actul”. Întrebat dacă va achita acest prejudiciu, Moisescu a răspuns: “Care prejudiciu, domnişoară?”, adăugând că un prejudiciu se stabileşte în urma unui proces în instanţă. Vlad Moisescu a catalogat drept “o copilărie” ceea ce se întâmplă.

  

La scut timp de la ieşirea lui Moisescu din DNA Ploieşti au părăsit sediul instituţiei şi Andrei Chiliman, precum şi consiliera sa personală Ioana Costescu. Chiliman a declarat că i-a fost pus sechestru “pe declaraţia de avere”. “Pe declaraţia mea de avere s-a pus sechestru. Mai mult nu spun”, a afirmat Chiliman. Întrebat dacă va contesta decizia, edilul a răspuns: “Evident că o voi contesta”. La rândul său, Ioana Costescu a spus că deţine un apartament care valorează mai puţin de 100.000 de euro şi că va contesta măsura sechestrului asigurător.

Ulterior, consilierul local Ion Brad a respins acuzaţiile care i se aduc şi a catalogat drept “invenţii greu de înţeles” capetele de acuzare formulate de DNA. “Cred că Fraţii Grimm sunt extrem de invidioşi pe DNA. (…). Sunt nişte invenţii greu de înţeles”, a afirmat Brad, la ieşirea de la DNA.
Întrebat ce interese ar avea DNA să inventeze acuzaţii la adresa unor persoane, Brad a spus că pot să fie “interese politice”.

Anchetatorii susţin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracţional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, urmărind “comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10 şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică şi pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1”.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Insotitori de bord ai Air France intra in greva. Multe zboruri ar putea fi anulate

Redacția

EcoSalubritate scoate post la concurs. Vezi condițiile:

Teona Gherasim

Ce investiții are de gând să facă ApaVital la Pașcani în următoarea perioadă

Răzvan Grecu
Încarcă...