News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Autoritatea Electorală Permanentă caută preşedinţi şi vicepreşedinţi ai secţiilor de votare. Iată cum te poţi înscrie!

Primăria Paşcani înştiinţează cetăţenii cu privire la acţiunea de selectare şi desemnare a celor care vor să fie preşedinţi sau vicepreşedinţi ai Birourilor Electorale ale Secţiilor de Votare, sau locţiitori ai acestora. Sunt prezentate atât condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aplicanţii, cât şi actele necesare pentru admiterea în Corpul Experţilor Electorali.

 

  

Anunţul integral poate fi parcurs în rândurile ce urmează:

Având în vedere Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei  Deputaților, precum și organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, Autoritatea Electorală Permanentă gestionează și actualizează Corpul experților electorali prin care se înțelege evidența permanentă a persoanelor care pot deveni președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și străinătate sau  locțiitori ai acestora.

Admiterea în Corpul experților electorali se face pe baza avizului favorabil acordat de Autoritatea Electorală Permanentă pentru  activitatea anterioară ca președinte al biroului electoral al secției de votare sau locțiitor al acestuia, precum și pe bază de examen.

Dorim să vă  informăm că aveți posibilitatea de a vă înscrie în Corpul experților  electorali pe baza unei cereri datată și semnată, însoțită de o copie a  actului de identitate și o copie a actului de studii, depusă, în scris  sau electronic, la prefect, primar ori la Autoritatea Electorală Permanentă.

Conform art. 3 din Hotărârea nr. 11/2015 privind aprobarea  metodologiei de admitere în Corpul experților electorali, Autoritatea  Electorală Permanentă acordă aviz favorabil persoanei care a exercitat  funcția de președinte al biroului electoral al secției de votare sau de locțiitor al acestuia la cel puțin un scrutin și îndeplinește următoarele condiții: are cetățenia română, cunoaște limba română, scris și vorbit, are drept de vot, are o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcției, nu face parte dintr-un partid politic, a absolvit cel puțin învățământul general obligatoriu, nu este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal, nu a săvârșit contravenții în legătură cu alegerile sau cu un referendum pe durata îndeplinirii funcției de președinte al biroului electoral al secției de votare sau de locțiitor al acestuia, nu a săvârșit erori în operațiunile de consemnare a rezultatelor votării în procesele-verbale prevăzute de legislația în vigoare, nu a fost exclusă din Corpul experților electorali, nu s-a retras din Corpul experților electorali.

 În situația în care îndepliniți condițiile legale menționate mai sus cât și în Materialul de informare anexat și vă decideți să faceți parte din Corpul experților electorali vă rugăm să completați și să depuneți direct sau să transmiteți prin poștă Cererea de admitere în corpul experților electorali din țară pe bază de aviz  favorabil (anexat)  la sediul Primăriei Municipiului Pașcani – Ghișeul Unic și la  Biroului județean Iași la adresa din strada  Anastasie Panu numărul 60 etaj II camera 199.

 De asemenea, ne puteți contacta la numerele de telefon 0232-273.186/ 0733-733.603/ 0751-185.609.

 După admiterea în Corpul experților electorali  veți fi instruit de către Autoritatea Electorală Permanentă și veți primi, pe perioada desfășurării activității în secțiile de votare, o indemnizație stabilită prin Hotărâre a Guvernului.

Cerere admitere 

Material informare


Related posts

RAGCL a avut pierderi de 10,7 milioane de euro în ultimii 18 ani! Doar într-un an a făcut profit! (DOC)

Răzvan Grecu

”Proiect la cheie”! Amenajarea unor terenuri de sport blocată din cauza lipsei unei cărți funciare

Răzvan Grecu

CEDO condamnă statul român în legătură cu restituirea proprietăților confiscate de regimul comunist

Redacția
Încarcă...