RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Atenție la utilizarea sobelor și a coșurilor de fum!

Odată cu venirea sezonului rece, pompierii ieşeni se confruntă cu tot mai multe incendii provocate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire şi a coşurilor de fum defecte ori necurăţate. Din păcate, unele dintre aceste incendii au avut urmări dintre cele mai grave, mai multe persoane pierzându-şi viaţa.  

Astfel, în cursul acestui an, 6 persoane au decedat ca urmare a incendiilor cauzate de coşurile de fum ori de jarul cazut din sobe.

Pentru a preveni producerea altor situaţii tragice similare,Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi recomandă cetăţenilor respectarea unor măsuri de siguranţă la exploatarea mijloacelor de încălzire.

  

Recomandări pentru exploatarea în siguranţă a sobelor cu şi fără acumulare de căldură:

asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a sobelor;

nu supraalimentaţi sobele cu combustibil solid şi nu le lăsaţi să funcţioneze nesupravegheate;

menţineţi în permanenţă o distanţă de minimum 1 m între sobele sau burlanele metalice şi materialele combustibile învecinate (mobilier, perdele, draperii etc.);

nu puneţi la uscat lemne sau haine la distanţe mai mici de 1 m faţă de sobele metalice şi 50 cm faţă de cele de teracotă;

amplasaţi o tavă metalică pe pardoseală, în faţa uşilor sobelor din cărămidă/teracotă;

nu folosiţi lemne lungi care nu permit închiderea uşii sobei;

nu menţineţi în funcţionare, pe durata nopţii, sobele cu sau fără acumulare de căldură;

depozitaţi jarul şi cenuşa în gropi special amenajate.

Pentru siguranţa copiilor, recomandăm urmatoarele:

nu îi lăsaţi să aprindă focul sau să se joace în apropierea sobelor, atunci când acestea sunt funcţionale.

nu aşezaţi pătuţurile copiilor în imediata vecinătate a sobelor cu sau fără acumulare de căldură;

nu încuiaţi copiii în casă, lăsând focul aprins în sobă.

 

Pentru prevenirea incendiilor cauzate de cosurile de fum, pompierii recomandă ieşenilor respectarea următoarelor măsuri:

curăţarea canalelor şi coşurilor de fum premergător sezonului rece;

verificarea, coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor, deoarece căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere;

la trecerea prin planşee, zidăria coşului se va îngroşa cu un strat de 25 cm, lăsându-se un spaţiu de 20 cm între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului nu trebuie să fie mai mică de 10 cm.

 

 

 

 

Related posts

Dosar penal pentru un minor care a condus un moped neînmatriculat

Redacția

Franţa: Un şofer român de TIR a salvat un alt șofer belarus gazat în cabină de indivizi înarmaţi cu săbii

Redacția

Radarele poliţiei pot rămâne ascunse. Decizia Curții Constituționale îi revoltă pe șoferi

Redacția
Încarcă...