RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

ATENȚIE! A apărut o nouă ”țeapă” prin telefon: Metoda ”Accidentul cu COVID-19”. Cum acționează escrocii și ce sume de bani cer

Ţeapa prin metoda “Accidentul”, care a făcut mii de victime în toată ţară, inclusiv în Bihor, a fost adaptată la pandemia de Covid-19. Astfel, a apărut o nouă înşelăciune prin reţelele de telefonie fixă: metoda “Accidentul cu Covid-19”. Dacă în trecut îşi păcăleau victimele că apropiaţi de-ai lor au suferit un accident, acum le mint că rudele au coronavirus şi trebuie să plătească pentru tratamente. 

Potrivit Alba24.ro, şarlatanii îşi apelează ţintele prezentându-se a fi doctori sau inspectori DSP. Pentru a fi convingători, ei susţin că ruda infectată este în stare gravă şi că trebuie intervenit “cât mai repede”.

Ţeparii continuă apoi cerându-le bani celor contactaţi pe motiv că bolnavul trebuie transporat la alte unităţi medicale şi că trebuie achiziţionate aparate medicale care să-l ajute pe pacient să se vindece.

Până acum, victimele care au sesizat autorităţile sunt din Cluj şi niciuna nu a dat curs solicitărilor, dar nu este exclus ca reţeta să fie una mai extinsă. “Erau solicitate sume între 5.000 şi 30.000 de lei”, a transmis Poliţia Cluj.

  

În majoritatea cazurilor infractorii nu au nicio informaţie prealabilă cu privire la victimele lor, acestea fiind contactate absolut întâmplător. Singurul reper pe care autorii se sprijină în acţiunea lor este dat de zona – localitate, cartier, eventual stradă – în care se află locuinţa victimei, întrucât, prin accesul la Internet, pot fi accesate cărţile virtuale de telefon.

ziarul de iasi

Related posts

Accident rutier cu victime, azi-noapte la Valea Seacă! Cei implicați s-ar fi întrecut pe șosea!

Marius Parteni

Această lege îi va pune la punct pe șoferii care urcă băuți la volan! Vor fi obligați să conducă doar mașini dotate cu acest dispozitiv

Redacția

Sancțiuni pentru transport ilegal de material lemnos în localitatea Ion Neculce 

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...