RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

ARSACIS nu vrea să audă de redevență la Pașcani conform hotărârii 88/2015. Victor Chirilă: „Lăsăm instanța să se pronunțe”!

Instanța de judecată este cea care va decide cât este cuantumul redevenței de care municipiul Pașcani va beneficia de la ARSACIS. În ședința Adunării Generale a Asociațiilor desfășurată astăzi primarul Dumitru Pantazi nu a reușit să convingă membrii celorlalte autorități locale legate de redevența solicitată într-un cuantum egal cu rata împrumutului BEI. Totul s-a întâmplat în ședința AGA la care edilul șef a participat însoțit de directorul economic al Primăriei, Angelica Labonțu.

  

 

Pantazi le-a cerut celor prezenți să țină cont de hotărârea Consiliului Local Pașcani numărul 88 din 2015. Mai exact de articolul 7 din acest document, în care se prevede că redevența datorată de operatorul de apă-canal pentru folosirea anuală a rețelelor ce aparțin municipiului să fie cel puțin egală cu datoria către Banca Europeană de Investiție, adică 1,8 milioane de lei anual până în 2026. Solicitarea este în concordanță cu legislația în vigoare care obligă autoritățile să-și amortizeze investițiile în rețele din redevența încasată pentru folosire lor.

Președintele ARSACIS, Victor Chirilă, a precizat că în acest moment sunt două hotărâri în vigoare, actul adițional nr.12 la Contractul de Delegare și HCL 88/2015, ce prevăd moduri diferite de calculare a redevenței. Astfel, după părerea sa, doar justiția ar putea lămuri această problemă.

„Deși subiectul nu era pe ordinea de zi, domnul primar Dumitru Pantazi a solicitat ca acesta să fie discutat. Ne-a solicitat să respectăm hotărârea 88/2015 adoptată de Consiliul Local Pașcani prin care se prevede cuantumul redevenței. Decizia a fost să lăsăm justiția să hotărască”, a declarat Victor Chirilă, președintele ARSACIS.

Cele transmise de oficialul ieșean au fost confirmate și de directorul executiv al ARSACIS, Paul Benesch. Acesta a explicat că este mandatat de Adunarea Generală a Asociaților să atace în justiție aliniatul 7 din HCL 88/2015 deoarece acesta contravine actului adițional nr.12.

„Vom ataca în instanță prevederile articolului 7 din hotărârea 88/2015 deoarece contravine cu cele din actul adițional nr.12 la care municipalitatea prin act legislativ a aderat. Avem împuternicire de la Adunarea Generală a Asociaților pentru a face acest lucru”, a spus Paul Benesch, directorul executiv al ARSACIS.

Menționăm că deși ApaVital operează de 18 luni în Pașcani nu a achitat niciun leu pentru că folosește rețele de apă-canal și stația de epurare ce aparțin municipalității. Rata la Banca Europeană de Investiții este în valoare de 1,8 milioane lei și reprezintă contravaloarea unui credit prin care s-a cofinanțat reabilitarea stației de epurare, a rețelei de aducțiune și a unei părți din canalizare.

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Dezinformarea pășcănenilor continuă. PSA are licență valabilă până în 2017. Directorul Prisecaru:”Nimeni nu ne poate ridica licența, nu există motiv”

Marius Parteni

ANM: De Crăciun, slabe șanse de ninsoare

Redacția

Afaceriștii la mâna executivului din Primărie. Concesiunile “cu dedicație” au prioritate. Secretarul Zuzan suspectat de primarul Pantazi că încasează șpagă!

Marius Parteni
Încarcă...