
Aventura tânărului care a comis mai multe infracțiuni la regimul rutier, s-a încheiat cu 30 de zile de arest la domiciliu. Sentința a fost dată de judecătorii pășcăneni, în cursul zilei de ieri.
Astfel, față de Daniel Petrică Roșca, în vârstă de 21 de ani, instanță a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Inițial, tânărul a fost acuzat de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere , cât și sub influența alcoolului, însă a scăpat de una dintre plângeri: furtul mașinii. Asta după ce victima a aflat de la Poliţie că cel ce i-a luat maşina e fratele soţiei
Reamintim: Duminică, 27 octombrie, Daniel Petrică Roșca a furat mașina din garajul cumnatului său. A găsit și cheia, apoi a pornit la plimbare pe străzile din Pașcani. Proprietarul autovehiculului a fost cel care a sunat la 112, iar polițiștii au pornit în căutarea autorului. La scurt timp a fost depistat , oamenii legii i-au făcut semnal de oprire, însă Daniel Roșca și-a continuat deplasarea. În final polițiștii au blocat mașina în trafic, la Gâștești. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu etilotestul a rezultat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ieri a fost prezentat cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.


