Selecţionata Angliei a surclasat echipa Iranului cu scorul de 6-2 (3-0), luni, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, într-un prim meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.
Vicecampioana europeană a început în forţă turneul final din Qatar, cu o victorie clară şi cu un joc spectaculos, în faţa unei adversare care a surprins prin fragilitate.
Jude Bellingham (35), Bukayo Saka (43, 62), Raheem Sterling (45+1), Marcus Rashford (71) şi Jack Grealish (90), au marcat golurile englezilor, însă o menţiune specială merită golgheterul Harry Kane, care s-a remarcat cu două assist-uri şi alte multe pase utile. Ambele goluri ale învinşilor au fost reuşite de Mehdi Taremi (65, 90+13 – penalty).
Anglia putea deschide scorul rapid, însă nu a primit penalty în min. 4, deşi Maguire a fost ţinut evident de Cheshmi în careu.
În min. 8 s-a consumat o fază cu însemnătate în acest meci, Kane a centrat în faţa porţii, Sterling nu a ajuns la minge, însă portarul Beiranvand s-a ciocnit de fundaşul Hosseini şi şi-a spart nasul. Titularul din poarta echipei antrenate de Carlos Queiroz a primit îngrijiri mai multe minute, dar nu a putut continua şi a trebuit înlocuit.
» Citește continuarea pe pagina autorului


