News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Americanii şi britanicii îi acuză pe taibani de “masacrarea” a zeci de civili în Afganistan

Ambasadele americană şi britanică la Kabul au acuzat luni talibanii de faptul că au ”masacrat zeci de civili” ca represalii, în districtul Spin Boldak, situat în sudul Afganistanului, pe care l-au cucerit la 14 iulie, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Aceste crime sunt susceptibile să constituie crime de război. Ele este necesar să facă obiectul unor anchete, iar combatanţi sau lideri talibani care se fac vinovaţi este necesar să dea socoteală”, denunţă cele două ambasade, în termeni similari, pe conturile lor pe Twitter, evocând un raport al Comisiei Afgane Independente a Drepturilor Omului (AIHRC), un organism public.

Cele două ambasade consideră că ”conducerea talibanilor trebuie să dea socoteală de crimele combatanţilor săi. Dacă nu sunteţi capabili să vă controlaţi combatanţii acum, nu aveţi nimic a face cu Guvernul mai târziu”.

Cel puțin 40 de morți

  

AIHRC scrie în acest raport că a ”descoperit, abia după ce au cucerit districtul Spin Boldak, că talibanii au căutat şi identificat foşti şi actuali oficiali guvernamentali şi i-au ucis pe aceşti oameni care nu au niciun rol combatant”.

Comisia precizează că a identificat 40 de persoane ucise în acest district de către talibani, însă ”potrivit unor acuzaţii,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

BREAKING Armata SUA a început atacuri în Irak și Siria asupra unor grupări susținute de Iran

Redacția

Premierul Ciucă se va întâlni săptămâna viitoare cu Charles Michel, Ursula von der Leyen și Jens Stoltenberg

Redacția

Ciucă: Avem ocazia să finanţăm reformele şi să modernizăm ţara. Guvernul va continua să susţină trendul de redresare economică post-pandemie

Redacția
Încarcă...