RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

 Alertă antiteroristă la graniţele României. Șase persoane, reţinute în Ungaria

Patru dintre suspecţi au fost prinşi cu arme automate, iar ulterior, la domiciliul unuia dintre ei, s-a descoperit un adevărat laborator folosit pentru producerea de bombe pe care ar fi urmat să le folosească în atacuri teroriste. Alţi doi au fost arestaţi având asupra lor arme automate, muniţii şi amortizoare.

 

 

  

Şeful poliţiei antitero de la Budapesta, citat de Reuters, a refuzat să dezvăluie naţionalitatea celor şase, dar a spus că acest caz are ramificaţii internaţionale. Doi dintre suspecţi au fost plasaţi în arest, iar ceilalţi patru vor fi audiaţi  miercuri de un tribunal.

Forţele speciale maghiare au descoperit un laborator pe care cei şase îl foloseau pentru producerea de bombe pe care ar fi urmat să le folosească în atacuri teroriste. Într-un automobil în care se aflau patru dintre cei şase suspeţi au fost găsite, de asemenea, arme şi muniţie.

După toate probabilităţile, suspecţii se îndreptau către Budapesta. Deocamdată, forţele de ordine nu au dat informaţii despre identitatea celor reţinuţi, dar au precizat că acest caz are legătură cu ameninţările internaţionale.

Sursa www.7est.ro

Related posts

Marcel Ciolacu merge în teritoriu la evenimentul de lansare al noilor modele Ford. Cum arată agenda premierului

Redacția

Burduja, despre o posibilă mutare la Finanțe: Întotdeauna voi face ceea ce PNL și guvernul consideră că este mai bine

Redacția

PNL şi USR, critici la adresa CSM, după excluderea lui Danileţ

Redacția
Încarcă...