
Angajații agenției ieșene a Autorității Rutiere Române (ARR) le râd în nas oamenilor care „îndrăznesc” să calce pragul sediului pe timp de pandemie. Jurnaliștii „Ziarului de Iași” au intrat în posesia unei înregistrări audio care arată cum Cristian Foia, șeful ARR Iași, nu a vrut nici în ruptul capului să-i primească ieri pe ieșeni să-și rezolve treaba la instituția pe care o conduce, pe motiv că le lipsesc mănușile, chiar dacă nicăieri nu era specificat acest lucru.
Ieșeanul care ne-a încredințat înregistrarea susține că, după ce a stat la coadă minute bune în apartamentul înghesuit unde se desfășoară activitatea ARR Iași, în care a încasat replici acide și arțăgoase din partea angajaților, a fost scos afară să citească regulamentul și să se întoarcă „când le-o avea” (n.r. – mănușile).
DETALII DISCUTIILOR AICI
Stupoare, însă, pe ușa biroului din care Foia „tuna și fulgera” ieri stă lipit un afiș care arată că persoanele sunt obligate să poarte doar mască în interiorul agenției teritoriale și să li se măsoare temperatura la intrare, după cum se observă în imaginile surprinse de sursa „Ziarului de Iași”. „Cristian Foia își bate joc de oameni”, este concluzia la care a ajuns ieșeanul.

Tânărul ne-a povestit că, în toiul balamucului creat de Foia, a apărut la un moment dat „un personaj” cu o cutie de mănuși „pe care a început să le vândă” celor care se aflau în incintă, „cu un preț la alegere”. „În afara faptului că eram 20-30 de oameni acolo, claie peste grămadă, persoanele purtau doar mască de protecție, inclusiv eu, așa cum se cere în spațiile închise. Când am ajuns la rând a ieșit la un moment dat cineva și s-a uitat să vadă cât este de mare rândul și, ulterior, a ieșit domnul Foia val-vârtej și a zis că nu mai intră nimeni fără mască și mănuși. O fi văzut că suntem mulți și s-a enervat, prea multă muncă pentru el. «Cum adică, dom’le, cu mănuși», l-am întrebat eu, dar ce au mănușile alea, în ce condiții ne obligați să le purtăm, au dezinfectant pe ele sau ce? «Unde este precizat că trebuie să le avem?» El atunci ne-a îndemnat să citim ce scrie pe ușă, că trebuie să purtăm mănuși și mască obligatoriu. Dar nu scria, ziceau doar de mască de protecție și măsurarea temperaturii, atât. Între timp a apărut un personaj cu o cutie de mănuși pe care a început să le vândă, cu un preț la alegere. Hai la cumpărat mănuși, că doar ce aveam să facem. În condițiile în care Foia nu purta nici mănuși, dar nici mască. Sunt curios câți bani au făcut cu vânzarea mănușilor. (…) La un moment dat cu forța m-a dat afară, că eram fără mănuși. Nu m-a lăsat nici să completez o cerere pentru depunerea actelor, a trebuit să o completez pe pereți”, pretinde ieșeanul.
El a explicat şi de ce oamenii care trec pragul ARR Iași se complac cu comportamentul angajaților, care de cele mai multe ori lasă de dorit, susține tânărul. „Se comportă cu noi de parcă îi deranjăm că avem treabă pe acolo. Dar vă spun eu de ce oamenii tac și înghit, pentru că nimeni nu vrea să aibă de-a face ulterior cu Foia, se tem de el. El taie și spânzură de atâția ani acolo. Inevitabil dai de Foia dacă ai de rezolvat o treabă la ARR Iași, n-ai cum să nu. Poate mai curățăm Iașul de oamenii ăștia din instituțiile publice”, a spus tânărul pentru „Ziarul de Iași”.

Contactat telefonic, șeful ARR Iași a precizat că personalul nu face altceva decât să respecte instrucțiunile, „nimic mai mult”. Cât despre vânzarea ad-hoc a mănușilor, acesta consideră că este o „absurditate”. „Nu știu de unde aveți dumneavoastră informațiile astea, nu este adevărat. Noi nu avem mănuși pentru solicitanți, cum să le distribuim, este absurd. Există o hotărâre a conducerii ARR afișată pe site-ul instituției, cu privire la modul de acces în agențiile teritoriale, cu ce trebuie să fie dotați și echipați solicitanții. (…) Credeți-mă pe cuvânt că noi avem treabă, nu comentăm și nu ne privește pe noi ce comentarii fac alții. Pentru informarea corectă a publicului, există pe site-ul ARR aceste reguli. Mai mult de atât, pe fiecare ușă din agențiile teritoriale există afiș cu acea hotărâre. Personalul ARR de la Iași respectă instrucțiunile, nimic mai mult. Ce declară terți, e problema lor”, ne-a spus astăzi Cristian Foia.
Cristian Foia a fost pus la cârma filialei ieșene ARR în anul 2003, pe vremea când tot liberalii se aflau la putere. În activitatea sa la locul de muncă au fost identificate deficienţe grave de-a lungul timpului, judecând după relatările presei în acea perioadă, fapt pentru care ministerul l-a suspendat din funcție în 2005. Foia a dat guvernul în judecată, a câştigat, și, după câteva luni, a fost reinstalat pe funcţie.
De numele său se leagă și accidentul rutier de la Scânteia din 2009, când 14 persoane au decedat, fiind catalogată atunci drept cea mai mare tragedie feroviară din ultimii 15 ani. Microbuzul efectua transport de persoane între satul Bodești (comuna Scânteia) și municipiul Iaşi, autoritățile descoperind că administratorii firmei nu aveau documente legale. Mult timp au planat suspiciuni asupra șefului ARR Iași, că nu ar fi efectuat controale în zonă.
În martie 2010, a fost mutat la Giurgiu pentru o perioadă de 60 de zile, detașarea impusă de șefii de la București venind (și) pe alte motive disciplinare. După acest interval, Cristian Foia a revenit la filiala locală, adică în apartamentul cu 4 camere din strada Canta, unde își desfășoară activitatea prea cu exces de zel, ar spune unii.


