RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Activități în sistem integrat în județul Iași, pentru prevenirea și limitarea infectării cu SARS-CoV 2

În data de 8 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate în cele două zile au participat peste 280 de politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi Autoritatea Naţională pentru Protectia Consumatorului.

Astfel, au fost verificate 165 de societăți comerciale şi au fost verificate 35 de mijloace de transport, fiind legitimate peste 800 de persoane.

În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 227 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 32.025 de lei, dintre care 214 pentru nerespectarea măsurilor de proetcţie individuală, iar 12 conform Legii nr. 61/1991.

  

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nr.13/31.08.2018 portul măştii de protecţie este obligatoriu pe raza întregului judeţ, inclusive în spaţiile deschise, sancţiunea pentru această abatere fiind cuprinsă între 500 şi 2500 lei.

Related posts

IPJ Iași: Colindat în siguranță

Redacția

Pășcănean urmărit național și internațional, depistat în Danemarca

Redacția

Iași: Acțiuni pentru combaterea traficului și consumului de heroină. 7 persoane au fost arestate preventiv

Redacția
Încarcă...