RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Acțiune a polițiștilor din Târgu Frumos pentru prevenirea violenței domestice

Ieri, 20 iulie, între orele 9.30 și 13.00, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Secției nr.7 Poliție Rurală Târgu Frumos Frumos, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane Iaşi, au desfășurat o activitate în localitățile din apropierea orașului Târgu Frumos cu scopul de a informa cetățenii despre violeța domestică și totodată pentru a preveni acest lucru.

Activitatea a constat în distribuirea a 800 de flyere ce au conținut informaţii despre măsurile legale ce pot fi accesate de victimă, aspecte ce ţin de implementarea ordinului provizoriu de protecţie şi a ordinului de protecţie emis de către judecător, instituţiile cărora se pot adresa victimele violenţei domestice, serviciile de care pot beneficia, consecinţele violenţei domestice asupra persoanelor agresate şi asupra copiilor care pot fi martori ai acestor fapte.

Related posts

Șofer cercetat de polițiștii pășcăneni după ce a fost depistat băut la volan

Redacția

Pașcani: Taximetrist amendat cu 500 de lei pentru că a refuzat o cursă

Oana

Tânăr lovit de un TIR, în față la Proinvest Group!

Marius Parteni
Încarcă...