RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelorPoliție

Accident la Hârtoape, comuna Vânători. Cinci victime au ajuns la spital

O autoutilitară a lovit frontal un autoturism în această după amiază pe raza satului Hârtoape, din comuna Vânători. La fața locului au ajuns echipaje de la Poliție, Serviciul de Ambulanță și Pompieri.

Șoferul unei autoutilitare, folosită la transportul pâinii, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism în care se aflau patru persoane. În urma impactului ambele autoturisme au ajuns în șanț.

“Este vorba despre o coleziune care a avut loc între două autovehicule, soldată cu rănirea a cinci persoane, printre care cei doi conducători auto. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, ne-a precizat Anca Vîjâiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Persoanele aflate în cele două mașini implicate au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior au fost transportate în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani.      

  

Polițiștii Biroului Rutier Pașcani vor stabili în urma anchetei, cauzele care au dus la producerea evenimentului rutier.

Related posts

Ziua valorilor la Tătăruși (FOTO)

Oana Cordoneanu

Pașcani: Indivizi care cotrobăie prin gunoi, surprinși de camerele de supraveghere (Video)

Redacția

Bărbat de 47 de ani găsit spânzurat într-un bloc din zona vale din Pașcani

Redacția
Încarcă...