RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

A treia încercare de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Cum vrea Puterea să treacă de testul CCR

Proiectul de eliminare a pensiilor speciale, depus de Alfred Simonis (liderul de grup al PSD), ar urma să aibă un parcurs care să respecte toți pașii procedurali, pentru a nu pica la CCR, susține inițiatorul. PNL și UDMR susțin „de principiu” demersul, dar vor să analizeze înainte inițiativa PSD.

FOTO: Inquam Photos

FOTO: Inquam Photos

Înregistrarea proiectului de lege a fost făcută marţi de Alfred Simonis, unul dintre cei mai influenți oameni ai PSD, care conduce și grupul parlamentar al deputaților. Proiectul are doar trei articole, prin care are loc eliminarea completă a pensiilor speciale, fără a fi vreo încercare de a le trece pe zona de contributivitate.

  

Într-un dialog cu ziarul „Adevărul”, Alfred Simonis a precizat că tot demersul său urmărește să evite orice pas greșit care ar putea să ducă la neconstituționalitatea sa. „Vreau ca adoptarea sa să se întâmple în sesiunea aceasta (n.r.- până la finalul lunii iunie)”, a subliniat Simonis, care a punctat că nu poate fi vorba de procedură de urgență, din moment ce este un proiect care ține de analiza și dezbaterea din ambele foruri, nu în Camere separate.

„Cu siguranță vom respecta termenele date de Birourile Permanente astfel încât să nu încălcăm procedura,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

F1 face apel la piloți să înjure mai puţin. „Dar ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Redacția

Vodafone, amendată cu 3.000 de euro pentru încălcarea GDPR – regulamentul UE privind protecția datelor personale

Redacția

VIDEO Când zidurile urii cad: După 13 ani, romii din Baia Mare nu vor mai trăi separat de restul populației/ Despre segregare și activism, în plină ascensiune a extremei drepte în Europa

Redacția
Încarcă...